Bastroe incaiera din nou Romania si Ucraina

Ministerul Afacerilor Externe a raspuns acuzatiilor forumlate de Ambasada Ucrainei la Bucuresti potrivit carora partea romana ar fi lipsit de la consultarile cu publicul privind Canalul Bastroe.
canalul bastroe
MAE sustine ca a informat Ambasada ca nu mai este posibila organizarea in bune conditii a acestor consultari la data stabilita initial, 28 aprilie, avand in vedere ca raspunsul Kievului a venit cu intarziere, informeaza Agerpres. Printr-o scrisoare a ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi, datata 11 martie, partea romana a transmis celei ucrainene propunerea de organizare, la 28 aprilie, la Tulcea, a unor consultari publice referitoare la proiectul „Bastroe”, explica MAE. In cazul acceptarii acestei propuneri de catre partea ucraineana, consultarile ar fi urmat sa se desfasoare potrivit prevederilor relevante ale Conventiei de la Espoo privind evaluarea impactului asupra mediului in context transfrontalier, care presupun informarea in timp util si participarea publicului potential afectat. Dar raspunsul Kievului la propunerea partii romane a parvenit abia pe 24 aprilie, cu foarte putin timp inainte de data propusa. MAE de la Bucuresti considera ca Ucraina nu are dreptul, in prezent, sa faca niciun fel de lucrari la canalul Bastroe. Ucraina nu are voie sa finalizeze sau sa faca lucrari de intretinere a proiectului, pana cand nu vor fi indeplinite preve-derile actelor internationale in domeniul mediului.

Sursa: Ziua

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *