Premiera pentru sectorul de bricolaj din Romania: bauMax se pregateste sa deschida primul magazin verde de constructii si amenajari din Romania pe 24 noiembrie, iar Romania Green Building Council sustine initiativa prin organizarea expozitiei „Verde… la preturi mici” si a unui concurs de renovare dedicat studentilor.
Romania Green Building Council (RoGBC – Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi) colaboreaza cu bauMax Romania pentru a promova constructiile sustenabile si eficienta energetica in sectorul „Do It Yoursef” (bricolaj). Astfel, vor organiza impreuna o expozitie aparte ce va coincide cu deschiderea magazinului bauMax din Ploiesti, o premiera absoluta in sectorul de bricolaj din Romania datorita multiplelor caracteristici verzi pe care le integreaza.
Spatiul expozitional va gazdui, pentru doua saptamani, in perioada 24 noiembrie – 6 decembrie, furnizori de solutii si produse sustenabile pentru sectorul constructiilor. Expozitia, intitulata „Verde…la preturi mici”, doreste sa genereze interes in jurul subiectului economisirii de enegie si bani, dar si al consideratiei fata de mediu.
Pentru a completa conceptul ecologic, in bauMax Ploiesti vor fi organizate ateliere pe tema constructiilor durabile si a importantei eficientei energetice in cladiri.
Mai mult, cele doua organizatii au dat startul si unui concurs adresat studentilor la arhitectura, inginerie, constructii si alte discipline conexe, pentru a proiecta solutii ecologice si eficiente energetic pentru casele si apartamentele romanilor. Proiectele castigatoare vor primi premii ce insumeaza 5000 RON, iar cele mai bune 20 de lucrari vor fi prezente in cadrul expozitiei pentru a oferi o perspectiva vizuala, dar si informativa asupra temei expozitiei, asa cum se vede ea prin ochii unui viitor proiectant.