Bec ecologic si ieftin

    0
    314

    Ceea ce au descoperit cercetatorii britanici de la Universitatea Cambridge ar putea scoate de pe piata vechile becuri si le-ar putea inlocui cu unele menite sa protejeze mediul.
    bec ecologic
    Intr-o perioada in care toate guvernele din lume sunt ingrijorate de protejarea mediului inconjurator, cercetatorii au reusit sa vina cu o solutie ce pare a fi eficienta si ieftina, si anume, niste LED-uri ce sunt de trei ori mai eficiente decat lampile fluorescente si de 12 ori mai bune decat becurile clasice.

    Noutatea este aceea ca productia acestor diode luminoase va costa mult mai putin decat pana acum, iar produsul finit se va putea vinde la un pret de 2,14 euro.

    LED-urile bazate pe nitrit de galiu (GaN) au mult mai multe avantaje fata de lampile fluorescente si becuri, deoarece se aprind sau sting instantaneu, fara a avea nevoie de un timp de incalzire/racire si pot arde pana la 100.000 de ore.

    Pana la ora actuala, costurile de productie ale LED-urilor nu au permis intrarea lor pe piata de consum, pentru a concura cu becurile sau cu lampile fluorescente, deoarece aceste diode trebuiau produse prin dezvoltarea semiconductorului intr-un strat de safir.

    Echipa de cercetatori de la Cambridge a rezolvat problema prin folosirea unui strat de nitrit de galiu-aluminiu sau, pe intelesul tuturor, de silicon.

    „Inca functioneaza foarte bine ca LED-uri, cu tot cu acele straturi in plus”, a declarat Colin Humphreys, cel care a condus cercetarile, citat de New Scientist.

    Cu toate ca vestea este buna, deoarece vom putea folosi un bec foarte multi ani, timp in care ne vom amortiza investitia de aproximativ 2 euro, totusi nu trebuie sa ne aruncam prea curand becurile obisnuite din casa, intrucat noul LED va aparea pe piata, cel mai probabil, peste cinci ani.

    Sursa: Intact News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.