Proprietara unui apartament din blocul B6 din cartierul craiovean George Enescu si-a transformat locuinta in adapost pentru caini si pisici. Din cauza femeii, blocul a ajuns o adevarata hazna.
Blocul B6 de pe strada Razboieni din cartierul George Enescu duhneste. Sursa mirosului pestilential de urina si fecale de animale este apartamentul numarul 1, a carui proprietara este Ioana Lapadat. Mare iubitoare de animale, femeia a strans in apartament caini si pisici, dar si resturi de prin tomberoane. Cainii comunitari obisnuiti sa primeasca mancare isi fac veacul prin holul blocului. Vecinii se tem de caini, fiind un pericol, dar, mai ales, un focar de infectie.
Oamenii spun ca au incercat sa-i atraga atentia femeii, insa aceasta devine agresiva, se tavaleste pe jos, daca indrazneste cineva „sa se ia” de cainii ei.
„Tinem zi si noapte usile de la intrarea in bloc deschise, pentru ca duhneste. De cativa ani, femeia asta ne-a disperat. Nimeni nu ne ajuta. Unde am facut sesizari, ne raspund ca este proprietate privata si nu pot face nimic. Dar la sanatatea noastra nu se gandeste nimeni”, spune un locatar din blocul B6.
Focar de infectie
Vineri am incercat sa stam de vorba cu Ioana Lapadat. Mirosul respingator, dar si un maidanez care maraia amenintator ne-au tinut la distanta.
„Daca usa este legata si latra cainii, nu este acasa”, ne anunta o locatara trecand in viteza pe langa noi. Blocul rasuna de latraturi si animalele nu se linistesc pana nu parasim imobilul. Istoria se repeta de fiecare data cand o persoana intra in bloc.
Mergem la Asociatia de Proprietari nr. 3 Pascani si stam de vorba cu administratoarea Gabriela Popescu. Aflam povestea Ioanei Lapadat, dar mai ales chinurile pe care le suporta de ani buni craiovenii din blocul B6. „Este o poveste veche. Am ajuns pana la primar. Toti spun ca nu pot sa intre pe o proprietate privata, daca proprietarul nu este de acord. Dar la ceilalti locatari nu se gandeste nimeni. Nu stiu cate animale are in casa, ce gunoaie. Ea este debransata de la apa, de la caldura, mai are doar gaze. Nu are nici toaleta, decat o gaura in podeaua de la baie, unde arunca resturile de la animale. A infundat canalizarea blocului. Abia am reusit sa scoatem toate dejectiile. Am incercat sa vorbim cu ea, dar nu se poate. Spune ca de teama violatorilor tine cainii. Dar pisicile de ce le tine? Au incercat acum cativa ani cei de la Salubritate si Directia de Sanatate Publica, dar degeaba. Nici fiul ei nu se intereseaza. Merge la primarie si spune sa-i lasam mama in pace. De ani buni facem adrese peste adrese. Locatarii trebuie sa o actioneze in instanta”, a declarat Gabriela Popescu, administratoarea Asociatiei nr. 3 Pascani.
Front comun
Toate serviciile Primariei Craiova competente sunt la curent cu problemele locatarilor din blocul B6. Directorul Serviciului de Salubritate, Sorin Ciobanu, spune ca a primit o sesizare, dar este dificil sa ia masuri daca nu are acordul proprietarului. „Este o proprietate privata. Daca persoana nu isi da acordul, nu putem sa patrundem in locuinta. Luni (astazi – n.r.), daca avem si sprijinul politiei, vom da curs acestei sesizari. Restul ramane de vazut la fata locului”, a declarat Sorin Ciobanu.
Inspectia Sanitara de Stat din cadrul Directiei de Sanatate Publica Dolj propune ca toate institutiile sesizate sa faca front comun, iar locatarii ar trebui sa o actioneze in instanta pe Ioana Lapadat.
„Am primit o sesizare de la asociatia de locatari. Nu este singurul caz de acest gen. In Rovine, o persoana a inchiriat un apartament pentru 20 de animale. Am anuntat si Protectia Sociala, pentru ca in aceste cazuri este mai bine daca persoanele reclamate au apartinatori care sa ne permita accesul in locuinta. Am insarcinat un angajat sa se ocupe de luni (astazi – n.r.) de acest caz. Ar fi bine ca mai multe institutii sa facem front comun. Macar sa se dezinfecteze si sa se curete scara blocului”, a afirmat Emilia Cornea, medic in cadrul ISS Dolj.
Sursa: Gazeta de Sud