Cand stiinta ne va scapa de sub control

hibridthumbnail1.jpgSe numeste stiinta si ne ajuta sa facem multe, in ziua de azi, spre exemplu ne permite sa cream hibrizi, monstrii, rezultati prin combinarea genelor umane cu cele animale. Care este justificarea cercetatorilor? Simplu, vindecarea unor boli, motiv pentru care, parlamentarii britanici au dat unda verde crearii de embrioni animalo-humanoizi, in scopuri stiintifice, titreaza The Times.

Cercetatorii britanici pot studia, prin urmare, maladii ca Alzheimer sau Parkinson, folosind embrioni care combina gene umane cu cele animale. Camera Comunelor a respins un amendament, care interzicea crearea de hibrizi, conceputi prin fertilizarea unui ovul animal cu sperma umana sau vice-versa. Conservatorii i-au acuzat pe sustinatorii amendamentului ca sunt precum copii, care se joaca cu minele, fara nici un fel de simt al pericolului sau al tehnologiei pe care o manevreaza.

Implicatia imediata a votului din Camera Comunelor este ca va permite echipei de la Universitatea din Londra, care detine deja o licenta, sa creeze acest tip de embrioni, pentru a-si continua cercetarile. Embrionii astfel creati pot fi pastrati 14 zile, dar este interzisa transferarea lor intr-un uter uman sau animal.

Un sondaj de opinie Times/Populus, efectuat luna trecuta, a stabilit ca 50% dintre britanici sustin aceasta metoda de cercetare, in vreme ce doar 30% o resping. Criticii noilor hibrizi au calificat insa procedura ca pe o „stiinta a lui Frankenstein”, pe motiv ca este obscen sa se combine genetica umana cu cea animala. Aceiasi oponenti au pus si problema beneficiilor, insistand ca alte metode sunt cu mult mai concrete.

In acelasi timp, crearea de embrioni hibrizi om-animal pare o solutie tehnica pentru a abtine celule stem necesare cerctatorilor medicale, fara a fi nevoie de ovule donate de femei. Cercetarea a fost permisa anul trecut in Marea Britanie, generand o foarte ampla dezbatare in societate. Totusi, finantarea studiilor a fost oprita din considerente de etica. Iata insa ca acum un studiu din Statele Unite a realizat tocmai aceasta – embrioni hibrizi intre om si soarece, iepure sau vaca – iar rezultatul a fost ca niciunul dintre acestia nu a dus la crearea de embrioni viabili si, implicit, de celule stem. Fara sa se dea batute, cele trei firme care au castigat licenta cercetarilor in Marea Britanie spun ca vor reface si ele experimentele.

Un studiu american nu a reusit sa produca embrioni viabili si deci celule stem din embrioni hibrizi om animal pe care i-au creat. Inseamna aceasta ca metoda nu este functionala, sau doar ca nu au reusit ei sa produca? Viitorul cercetarii celulelor stem depinde foarte mult de raspunsul la aceasta intrebare.

Studiul a fost publicat online in revista Cloning and Stem Cells. Directorul acestei reviste este nimeni altul decat primul om care a clonat un animal, Ian Wilmut de la Universitatea din Edinburgh, care a clonat celebra oaie Dolly in 1995. Acesta s-a declarat dezamagit de rezultatul studiului, caci daca intr-adevar metoda nu functioneaza pentru a produce embrioni viabili care sa produca celule stem, atunci cercetatorii trebuie sa revina de unde au plecat, anume sa se roage de femei pentru a dona ovule pentru cercetare. Dar cand este ultima oara cand ati auzit pe o cunoscuta ca a donat un ovul pentru cercetare? Ei bine, intelegeti atunci de ce aceste tehnici sunt importante.

Ideea de baza este de a se lua un ovul de animal, sa zicem de vaca si sa i se inlocuiasca nucleul celulei cu un nucleu de celula umana. Astfel, celula de animal va functiona ca o fabricuta care va produce „materialul genetic uman”, care va produce un embrion uman. Este drept, nu suta la suta uman, dar peste 99%. Aceasta pentru ca sub 1% din ADN-ul animal ramane in organitele celulare denumite mitocondrii, care dau energie celulei.

Acesti embrioni ar fi lasati sa se dezvolte doar cateva zile, de obicei sase sau maxim 14, respectiv pana varsta la care incepe sa se dezvolte sistemul nervos. Celulele la acest stadiu sunt celule stem, sau celule pluripotente, caci se pot dezvolta in orice tip de celula din organism. De fapt chiar asa se si intampla. Este de necrezut cum o gramajoara sferica de celule, toate identice, ajunge sa se dezvolte in peste o suta de tipuri diferite de celule, aranjate intr-o forma nesferica, foarte precisa, pentru a crea un fat uman.

Studiul american a dorit sa produca tocmai acesti embrioni hibrizi intre om si soarece, om si iepure si om si vaca, pentru a vedea daca sunt produse celule stem ce vor putea fi folosite apoi in cercetare. Incercarile lor au esuat. Totodata, cand au creat embrioni umani suta la suta, experimentele lor tot au esuat.

Cercetatorii spun insa ca, in principiu, ar fi reusit. Tocmai aceasta este speranta cercetatorilor britanici. Poate ca experimentele cercetatorilor americani au esuat nu pentru ca nu se pot produce celule stem din embrioni hibrizi om-animal. Poate au fost niste greseli experimentale, de vreme ce nici clonarea om-om nu le-a reusit. Cele trei firme britanice asteapta sa rezolve problema finantarii si sa intreprinda aceste teste si ele.

Daca vor avea succes, va exista o speranta extraordinara pentru medicina. Se vor putea produce celule stem in cantintati nemasurate, astfel incat cercetarea pe celule stem se va putea dezvolta la orice laborator, cat de mic. Descoperirile vor veni astfel mai rapid si oameni paralizati, sau oameni cu diverse tesuturi bolnave, vor putea sa si le repare eficient, mult mai rapid decat ar putea crede acum. Ramane sa speram ca lucrurile nu vor lua alta turnura si nu vor scapa de sub control.

Sursa: http://www.ziare.com, http://www.stiintaazi.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *