Caravana ECOTIC – proiect ingenios de educatie ecologica destinat tuturor categoriilor de public

Caravana ECOTIC - proiect ingenios de educatie ecologica destinat tuturor categoriilor de public
Caravana ECOTIC – proiect ingenios de educatie ecologica destinat tuturor categoriilor de public

In luna noiembrie 2014, ECOTIC a lansat oficial proiectul Caravana ECOTIC, un proiect unicat in Romania, cofinantat prin instrumentul LIFE al Uniunii Europene. Elementul central al proiectului este o autoutilitara personalizata 100%. Prin mesajele si exponatele regasite in interiorul Caravanei ECOTIC, atragem atentia publicului larg despre importanta reciclarii corecte a deseurilor de echipamente electrice si electronice (DEEE) si deseurilor de baterii si acumulatori (DBA).

In cadrul proiectului Caravana ECOTIC a fost dezvoltata si prima etapa a programului „PRACTICI SI EXPERIENTE IN DOMENIUL COLECTARII SELECTIVE A DESEURILOR DE ECHIPAMENTE ELECTRICE SI ELECTRONICE (DEEE)”, partener fiind Agentia Nationala Pentru Protectia Mediului. Acest program are loc sub forma unor seminarii la sediile Agentiilor pentru Protectia Mediului din tara, publicul tinta fiind A.D.I., primariile si operatorii de salubritate care actioneaza la nivelul judetelor respective.

Organizatorii isi propun ca prin acest program sa aduca in prim plan problema gestionarii deseurilor de echipamente electronice, sa identifice si sa aplice cele mai bune metode de colectare si reciclare a acestora la nivelul fiecarui judet in parte.

In cadrul fiecarui seminar, primariile si operatorii de salubritate din judetele respective au ocazia sa valorifice experienta de 9 ani a Asociatiei ECOTIC in organizarea sistemului national de gestionare a DEEE. Schimbul de experienta in cadrul acestui program permite autoritatilor administratiei publice locale din fiecare judet sa poata proiecta si aplica cele mai bune solutii de colectare a DEEE de la populatie, agenti economici, institutii publice. Tinta nationala de colectare a acestor tipuri de deseuri este stabilita prin legislatia specifica, fiind de 4 kg/locuitor.

Programul cuprinde intr-o prima etapa, desfasurarea unei intalniri de lucru la sediul Agentiei Pentru Protectia Mediului din judetul respectiv. Aceasta intalnire reuneste toate partile implicate in gestionarea corecta a fluxului de deseuri de echipamente electrice si electronice.

Pana in acest moment au fost sustinute seminarii la sediile APM-urilor din Slatina, Braila, Resita si Botosani. Activitatile din aceste judete au intrat in cea de-a doua etapa a programului.

Aceasta etapa presupune organizarea in mod voluntar a unor actiuni specifice de catre primariile si operatorii de salubritate din fiecare judet in care s-a desfasurat seminarul. Aceste actiuni sunt reprezentate de analize statistice privind detinerea DEEE in gospodarii sau sediile agentilor economici, institutiilor publice, infiintarea de puncte de colectare a DEEE pentru populatie, organizarea de programe de colectare de la populatie.

„Organizarea seminarului ‘Practici si experiente in domeniul colectarii selective a deseurilor de echipamente electrice si electronice(DEEE)’ a avut un impact deosebit aici, in Caras-Severin. Operatorii economici prezenti la seminar au aflat despre cat de nocive sunt deseurile de echipamente electrice si electronice pentru mediu si sanatatea umana, daca sunt aruncate la intamplare. De asemenea, a fost reamintita obligatia fiecarui cetatean de a colecta si preda deseurile de echipamente electrice si electronice firmelor specializate. Seminarul a fost instructiv, folositor si pentru noi, cei din APM CS, deoarece au fost aduse date noi din domeniu, iar ECOTIC a impartasit din experienta in domeniu prin programele de constientizare si colectare a DEEE. Actiunea a avut un impact pozitiv asupra participantilor”, a declarat Adriana Telescu, Consilier Calitatea Factorilor de Mediu, Agentia pentru Protectia Mediului Caras-Severin.

In programul Caravanei ECOTIC este inclus si proiectul „Zilele Reciclarii In Orasul Tau!”, in cadrul caruia autoutilitara personalizata este deschisa tuturor categoriilor de public. Este incurajata, de asemenea, colectarea selectiva a DEEE si DBA (deseuri de baterii si acumulatori portabile), o activitate care pana in prezent a insemnat colectarea a peste 4 tone DEEE, Caravana fiind prezenta in Bucuresti, Slatina, Giurgiu, Brasov, Bacau, Piatra Neamt, Suceava si Botosani. Aproape 8.000 de persoane au vizitat Caravana in aceasta campanie.

Au fost incluse si vizite efectuate la partenerii Asociatiei, in cadrul carora autoutilitara a fost expusa in zonele de acces publicului. Au fost vizitate astfel, puncte de lucru ale unor companii precumDedeman, Metro Cash & Carry si Sigurec.

Din luna noiembrie si pana in prezent, Caravana ECOTIC a ajuns in 74 unitati de invatamant din Bucuresti, Slatina, Alexandria, Giurgiu, Targoviste, Ploiesti, Brasov, Adjud, Bacau, Piatra Neamt, Roman, Targu Neamt, Falticeni, Suceava, Radauti, Dorohoi, Botosani, iar de la finalul lunii martie va fi in Iasi.

Pana la finalul lunii martie, peste 30.000 de elevi au invatat mai bine ceea ce presupune reciclarea corecta a DEEE si DBA vizitand Caravana ECOTIC. In toate unitatile de invatamant participante in proiect au fost desfasurate in total peste 400 ore de ECO educatie. Pana in acest moment, au fost stranse si predate in proiect peste 2 tone de DEEE si peste 300 kg de DBA de catre cei mai harnici elevi din Suceava, Roman si Piatra Neamt.

„Caravana ECOTIC contribuie la procesul educational in ceea ce priveste problema colectarii selective a deseurilor in general si in special a colectarii deseurilor de echipamente electrice si electronice. Aici, elevii si profesorii au gasit informatia completa cu privire la importanta colectarii selective a acestor tipuri de deseuri si cat de periculoase si nocive pot fi acestea pentru mediu, implicit pentru sanatatea noastra. Caravana expozitionala ECOTIC reprezinta, pe langa informatie completa, o metoda sigura si placuta pentru aprofundarea cunostintelor in domeniul protectiei mediului si contribuie la educarea tinerilor in spirit ecologic, precum si formarea unor atitudini si abilitati responsabile fata de mediul inconjurator”, a declarat Elena Bucur, Consilier Relatii Publice, APM Brasov.

Partenerii proiectului sunt: Samsung Romania, Dedeman, Vlamir, GreenWEEE, LikeIT, ECOTIC BAT.

Proiectul este sustinut de Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice, Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, Garda Nationala de Mediu, Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania, Asociatia Municipiilor din Romania, Junior Achievement Romania, Asociatia Producatorilor si Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor, Asociatia Recolamp, Vonino si Advanced Tehnologies.

Proiectul Caravana ECOTIC se va incheia in luna iunie din 2016. Pentru mai multe detalii puteti accesa site-urile www.ecotic.ro si www.caravanaecotic.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *