Asociatia Eco Pontica a contestat eventuala eliberare a avizului de mediu de catre Agentia Regionala de Protectie a Mediului (ARPM) din Galati pentru deschiderea unei cariere de piatra in comuna tulceana Dorobantu, informeaza Agerpres.
Pentru obtinerea avizului de mediu, in vederea deschiderii carierei din comuna Dorobantu, primaria a organizat o dezbatere publica, la sfarsitul saptamanii trecute.
In urma aceste sedinte, asociatia a solicitat neacordarea avizului de mediu, ca urmare a faptului ca zona in care se va afla investitia este situata in imediata apropiere a unor situri Natura 2000.
In opinia reprezentantilor societatii civile, in cazul amplasarii investitiei respective in habitate protejate sau in vecinatatea lor, acestea vor fi afectate in special prin lucrarile de exploatare si de montaj.
Lucrarile vor cauza, indiferent de solutiile tehnice adoptate, distrugerea sau degradarea vegetatiei prin decopertarea stratului de sol si prin emisiile de gaze, pulberi, contrar prevederilor legislatiei de mediu in vigoare.
Sit natura 2000, amenintat
In ceea ce priveste fauna in habitatele de stepa si de padure din zona, au fost observate specii protejate prin legislatia nationala si internationala ce vor fi perturbate prin modificarea habitatului.
Cei care au elaborat raportul privind efectele investitiei asupra mediului, societatea Geomathics One SRL din Bucuresti, considera proiectul din comuna tulceana drept „un exemplu tipic de amplasament in care se poate realiza exploatarea in cariera a rocilor utile, in situri Natura 2000, fara a se incalca legislatia nationala si europeana”. Peste 74% din suprafata judetului Tulcea face parte din programul Natura 2000.
Sursa: Adevarul