Casa eco-ieftina si reciclabila

casa-eco.jpgCasa-ferma este un model conceptual pentru locuinte creat de catre Michael Jantzen. Acest proiect exploreaza intrebuintarea unui otel ieftin de mare rezistenta, folosit de obicei in scopuri agricole.

Arcadele si panourile drepte folosite in acest tip de cladire sunt din placi subtiri de otel reciclabile si pot fi usor fixate chiar si de catre cineva necalificat in domeniul constructiilor. Odata ce panourile sunt asamblate nu este nevoie sa fie adaugata o structura de rezistenta. Placile folosite pot fi dezasamblate la fel de usor cum au fost ridicate. Astfel, intreaga structura poate fi „reciclata” si construita in alta locatie si cu un alt scop.

Felul in care este gandita arhitectura modulara a Casei-ferma permite o mare flexibilitate in privinta aranjarii compartimentelor. Acestea sunt construite foarte aproape unele de celelalte. Forma si marimea intregii structuri poate fi modificata cu usurinta de-a lungul timpului prin adaugarea sau indepartarea placilor si boltilor din otel.
Casa-ferma poate fi izolata cu celuloza si genereaza propria electricitate cu ajutorul panourilor fotovoltaice si a unei turbine de vant. Apa din gospodarie este incalzita prin panourile solare, iar apa de ploaie poate fi adunata in recipiente speciale de depozitare.
Michael Jantzen este un artist si designer recunoscut international. O parte dintre creatiile sale au fost expuse la Centrul Canadian pentru Arhitectura, Muzeul National al Cladirilor din Washington, dar si la Muzeul de Arta Moderna de la New York. Portofoliul sau cuprinde cladiri inovatoare atat prin design-ul lor arhitectural, cat si prin capacitatea lor de a oferi solutii ieftine si ecologice de constructie.

Sursa: http://www.michaeljantzen.com/ 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *