Un bucurestean care si-a infiintat o pensiune pentru animale in curtea vilei sale din comuna ilfoveana Tunari „preda” bunele maniere catelusilor, in limbi straine ca araba, irlandeza, olandeza, turca, germana sau greaca. Patrupedele sunt instruite in functie de nationalitatea stapanilor, sunt plimbate cu taxiul si, daca patesc ceva, primesc primul-ajutor de la echipajul de pe ambulanta.
Pentru ca majoritatea clientilor sai sunt cetateni de alte nationalitati stabiliti in Romania, Cosmin Caftaliu (35 de ani) s-a specializat in limbi straine. Unul dintre catelusii pe care el ii invata in prezent cum sa se poarte este Rex, un brac german, care apartine unei familii de nemti care locuiesc in zona Arcul de Triumf. „Rex, Setzt! Halt! Bei Fuss!” sunt cateva dintre comenzile care odata rostite sunt respectate cu sfintenie de patruped.
O provocare pentru dresorul instruit in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor a fost sa invete comenzile specifice in limbi rare, ca araba, irlandeza sau turca. „Besini, Osi! Behap! Bodubia!” au fost comenzile la care Osi, catelusul unei familii de arabi, dresat in urma cu cateva luni, raspunde in prezent.
„Fac asta de 15 ani. Pana acum, am dresat peste 500 de caini. M-am adaptat in functie de ceea ce a vrut clientul. Totusi, incerc sa nu folosesc comenzi in doua sau mai multe limbi straine cu un singur catel, fiindca se incurca in ele”, spune dresorul. Cosmin nu primeste la dresaj orice tip de caine, doar pe cei care nu sunt agresivi si nu sunt in calduri. „In general nu dresez catei de talie mica, fiindca sunt extrem de poznasi, iar pe cei foarte agresivi ii refuz din start. Nu orice caine poate fi dresat. Unii chiar nu sunt facuti pentru asta”, explica el.
700 de euro pentru doua luni de dresaj
Cosmin Caftaliu sustine ca cel mai usor lucreaza cu maidanezii, care sunt mai cosmopoliti. „Unii cateii de pe strada se adapteaza usor la orice. Acestia sunt mai putin sensibili si mai obisnuiti cu oameni. De pilda, o familie de olandezi a salvat o catelusa de pe strada in urma tsunamiului din Indonezia si mi-a adus-o ca s-o instruiesc. Foarte bine m-am inteles cu ea”, explica el.
Pentru doua luni de dresaj, proprietarul patrupedului plateste intre 500 si 700 de euro. Animalutele sunt plimbate pe Lacul Tunari, in Parcul Herastrau sau pur si simplu pe strada. In vara, catelusii iau si lectii de inot in raurile de la munte. Daca sedintele de dresaj au loc, de regula, in parcurile din preajma locuintei stapanului animalului, la vila din comuna Tunari, unde s-a mutat in urma cu trei ani, Cosmin si-a amenajat o pensiune pentru animale. Cazarea unui animal pentru o zi costa 40 de lei pentru un catel si 25 de lei pentru o pisica, in pret fiind inclusa si dieta personalizata a animalului.
Sursa: Adevarul