alunecare_de_teren1.jpgTraim intr-o lume tot mai stresata, tot mai aglomerata pe spatii tot mai reduse. Este momentul ca orice pas facut sa fie bine chibzuit de catre specialisti, atat in ceea ce priveste taierile de arbori din paduri, cat si in privinta amplasarii lucrarilor artificiale de sapare a puturilor.

In cazul alunecarilor de teren, apa joaca un rol principal prin imbibarea rocilor care aluneca si prin pregatirea patului pe care are loc alunecarea. Apa de ploaie provenita din topirea zapezi sau cea freatica actioneaza asupra rocilor care contin in cantitate semnificativa particule fine, coloidale, argile, marne si sisturi argiloase. Prin absorbtia apei, acestea devin vascoase, plastice si chiar fluide, pierzandu-si coerenta si stabilitatea, ele alunecand gravitational pe panta, fie ca o masa mare pe o latime considerabila, fie pe fagase de vale.

Clasificandu-se dupa grosimea masei de roci antrenate si dupa intinderea in suprafata, alunecarile de teren pot fi de mai multe feluri. Cele mai putin grave sunt alunecarile in brazde, de mica adancime, care afecteaza doar solul. Ele se prezinta ca valuriri mici, de ordinul decimetrilor, ce merg pe curba de nivel, lasand impresia ca sunt poteci de animale. O alta categorie ar fi alunecarile lenticulare, de dimensiuni mici, de la unu pana la cinci metri, cu o cornisa de desprindere in semicerc si valuri scurte de material alunecat. Aceste forme se pot succede pe panta in jos, conferindu-i acesteia un aspect valurit in mic.

La alunecarile in movile masa de roci deplasata este importanta. Adancimea la care se afla patul de alunecare poate fi de cativa metri, chiar zeci de metri. Alunecarile curgatoare apar din cauza inmuierii pe suprafata mare a argilelor si au un corp mai lung decat lat, cu suprafete plane taiate de santuri transversale. Este cazul alunecarii care a barat raul Bicaz, dand nastere unui baraj natural in spatele caruia s-a adunat apa, formand Lacul Rosu.

Curgerile noroiase sunt un fel de rauri de noroi care aluneca pe un fagas de vale cu o viteza mult mai mica decat apa. Ele se declanseaza brusc, cu zgomot si sunt periculoase. In toate aceste tipuri de alunecari, rolul estential revine apei care imbiba rocile expuse ploii si zapezii. Zonele periclitate de alunecarile de teren sunt in general cunoscute la noi in tara dupa substratul geologic.

Alunecarile umede sunt cele specifice terenurilor mai recente ca varsta geologica, cum sunt cele din zonele estice ale Carpatilor Orientali, ca si cele din Subcarpati, din Podisul Moldovenesc si din Podisul Transilvaniei, unde sunt frecvente argilele si marnele. Muntii Vrancei si ai Buzaului sunt cunoscuti pentru repetarea alunecarilor de teren.

In mod cert, pamantul nu ne mai apartine noua, oamenilor, ci noi suntem tolerati de el. Cu cat creste civilizatia cu atat omul devine tot mai dependent de natura inconjuratoare, ce ii va fi prietena in masura in care el o va respecta.

Sursa: “Atlas Magazin”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here