Cea mai mare banchiza din Antarctica se dezintegreaza

O uriasa portiune dintr-o banchiza a Antarcticii, de patru ori mai mare decat suprafata Parisului, a inceput sa se dezintegreze sub efectul incalzirii climatice, a anuntat marti Centrul de cercetare asupra ninsorii si ghetii de la Universitatea din Colorado. Potrivit imaginilor luate din satelit, procesul de dezintegrare a scufundat deja o suprafata de 414 kilometri patrati din banchiza Wilkins.

Dezintegrarea a debutat pe data de 28 februarie, dupa desprinderea brusca a unui aisberg cu lungimea de 25,5 kilometri si latimea de 2,4 kilometri, de pe flancul sud-vestic. Desprinderea a declansat topirea unui bloc de 569 de kilometri patrati din platoul Wilkins, din care 414 kilometri patrati au disparut deja.

Platoul Wilkins este cea mai mare banchiza a Antarcticii. Daca ghetarii continua sa se desprinda, aproape jumatate din banchiza se va dezintegra in urmatorii ani, a explicat Ted Scambos, responsabil stiintific al centrului. In cursul ultimilor 15 ani, partea vestica a peninsulei antarctice a inregistrat cea mai mare crestere de temperatura de pe glob, respectiv de 0,5 grade Celsius.

„Credem ca platoul Wilkins exista de cateva sute de ani, insa aerul cald si valurile oceanului provoaca dislocarea sa”, a mai spus Ted Scambos. In ultimii ani, banchizele Antarcticii au intrat intr-un proces rapid de dislocare. In 1995, platoul Larsen A, lung de 75 de kilometri si lat de 37 de kilometri, s-a desprins de peninsula antarctica si apoi s-a fragmentat in aisberguri, in Marea Weddel.

Pe 19 martie 2002, un satelit al NASA a inregistrat prabusirea platoului Larsen B, cu o suprafata de 3.850 de kilometri patrati, care continea 720 miliarde de tone de gheata. Mai bine de 13.000 de kilometri patrati din banchize au disparut in ultimii 15 ani, iar continuarea acestui proces ar putea contribui mult la cresterea nivelului oceanelor. Potrivit estimarilor, la ritmul actual de topire (+3 mm pe an, din 1996 pana in 2006), oceanele ar putea creste cu 1,40 metri pana la sfarsitul acestui secol.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *