Alianta patronatelor din industria fotovoltaica europeana s-a intalnit, ieri, la Bruxelles, cu reprezentantii Comisiei Europene pentru a contesta decizia acestora de a majora taxele produselor solare importate din China.
Potrivit comunicatului emis de Alliance for Affordable Solar Energy (AFASE), peste 30 de companii europene au participat, ieri, la audierile organizate de Comisia Europeana, unde subiectul principal a vizat impactul noilor masuri de impozitare asupra locurilor de munca din spatiul european si implicit, asupra ratei somajului.
„Venim la Bruxelles pentru a pleda impotriva prelungirii impunerii acestor taxe nocive, care au ca unic rezultat contractia pietei si pierderea multor locuri de munca verzi in Europa. Am fost nevoiti deja sa disponibilizam angajati, ca urmare a cresterii preturilor si a reducerii cererii provocate de inregistrarea importurilor si impunerea taxelor provizorii”, a declarat Thorsten Preugschas, CEO al Soventix si presedinte al AFASE.
Contrar plangerilor enuntate de reprezentantii companiilor din industria energiei solare, Comisia Europeana considera noua masura eficienta in vederea unei posibile relansari a industriei fotovoltaice europene, capabila sa creeze noi piete de dezvoltare si sa amortizeze rata scumpirilor.
Noul set de masuri provizorii emis, pe 5 iunie, in cadrul Regulamentului European, a fost atacat de directorul companiei olandeze Oskomera si membru in Consiliul de conducere al AFASE, Denis Gieselaar, care a criticat insuficienta evaluarilor in ceea ce priveste industria fotovoltaica. Potrivit acestuia, au fost cuprinse doar 7 firme in procesul de esantionare intreprins de catre Comisie, iar nivelul actual al taxelor, care este de 11,8% nu le permite o noua majorare, in conditiile in care profitul net se situeaza, pentru marea majoritate a instalatorilor de panouri solare, sub 10%.
„Comisia greseste, de asemenea, cand afirma ca aceste companii isi pot reorienta activitatea; instalatorii de panouri solare si companiile de proiect nu se pot reorienta catre o activitate complet diferita, cum este cazul energiei eoliene”, a adaugat aceasta.
Alianta precizeaza ca, in urma unui studiu alcatuit de Institutul de Cercetare Independent Prognos, din Elvetia, s-a dovedit ca aplicarea taxelor antidumping va avea drept consecinta imediata o diminuare a cererii, insemnand o reducere vizibila a locurilor de munca. Astfel, in cazul in care Comisia Europeana va admite impunerea unui nivel de 60% a pragului de taxare, pana la 242.000 de angajati ar putea fi disponibilizati.
Executivul Uniunii Europene a denuntat, marti, demararea procesului de taxare provizorie a panourilor solare aduse din China, urmand a se desfasura in etape progresive, incepand din 6 iunie. Astfel, procentajele scontate sunt de 11,8% la initierea programului de taxare, urmand sa atinga si 47,6%, in cazul in care Bruxellesul nu va incheia cu China un acord.
Decizia Comisiei Europene nu a fost influentata insa de refuzul mai multor state membre, printre care se numara si Germania.
China s-a opus ferm implementarii noilor impozite si s-a pronuntat in vederea unui anchete antidumping asupra tuburilor de otel, fara sudura, importate din UE, Japonia si SUA.