Consilierii baimareni au initiat si aprobat astazi, 17 iulie, un proiect de hotarare privind mandatarea primarului Catalin Chereches pentru angajarea unui avocat care sa asigure consultanta si sa reprezinte interesele Consiliului Local Baia Mare intr-un proces intentat de catre societatea Romaltyn. Demersul realizat de alesii locali e urmare a unei plangeri prealabile formulate de catre societatea de prelucrare a sterilului cu ajutorul cianurii, in care se solicita revocarea hotararii luate in luna aprilie de catre consilieri pentru schimbarea destinatiei zonei in care isi are sediul si uzina societatii, nefunctionala de 13 ani, in zona de locuinte si de servicii. Primarul, dar si consilierii locali raman insa neclintiti in deciziile deja luate si isi mentin punctul de vedere impotriva folosirii cianurii in Baia Mare.
Juristii Primariei Baia Mare au studiat cu atentie litigiul dintre administratia publica locala si Romaltyn, hotararea Consiliului Local Baia Mare fiind atacat in acest moment in contencios. Potrivit legii, in aceasta situatie, consiliul local este singura autoritate competenta sa se pronunte cu privire la demersurile pe care le va face pentru apararea hotararii adoptate in urma cu doua luni. In acest sens, a fost initiat proiectul de hotarare privind angajarea unui aparator, avand in vedere ca autoritatea locala are, potrivit legii, posibilitatea fie sa se apere printr-un membru al consiliului local, respectiv prin aparatul propriu, fie sa isi angajeze un aparator. Aceasta procedura este una perfect legala, primarul fiind astfel mandatat sa semneze contractul de angajare a aparatorului. Juristii municipalitatii mai sustin ca un astfel de demers se impunea in conditiile de fata, deoarece este vorba despre o cauza complexa, dar si despre un impact major pe care ar putea sa il aiba orice masura adoptata de consiliul local, cu privire la reglementarea acelei zone.
„Directia Juridica va pune la dispozitia avocatului respectiv toata documentatia care se gaseste la nivelul institutiei noastre si va colabora in permanenta in ceea ce priveste consilierea si asistenta ce va fi acordata de avocatul respectiv. Iar avocatul va reprezenta in instanta interesele Consiliului Local, in speta a autoritatii locale”, a aratat Aurica Todoran, director in cadrul Directie Juridice din cadrul Primariei Baia Mare.
Totodata, Directiei Juridice ii revine atat sarcina de a acorda tot sprijinul de specialitate avocatului care urmeaza sa fie contractat, cat si sa prezinte Consiliului Local fiecare etapa a procesului. Primarul Catalin Chereches a subliniat ca demersul celor de la Romaltyn nu intimideaza sub nicio forma autoritatea locala si ca alesii baimareni isi vor pastra pozitia ferma cu privire la interzicerea desfasurarii activitatilor de prelucrare pe baza de cianuri de catre orice societate, pe raza municipiului Baia Mare.
“Din punctul meu de vedere nu exista niciun atasament al investitorilor fata de Baia Mare. Este doar un loc in care vor doar sa vina, sa isi faca bani si sa plece, indiferent cu ce repercusiuni asupra cetatenilor. Cunosc foarte bine maniera in care vor sa se impuna cei de la Romaltyn. Nu va functiona cu mine acest lucru, pentru ca sunt doua chestiuni care nu se pot discuta, nu se pot negocia si nu intra in niciun fel de posibil dialog: sanatatea cetatenilor municipiului Baia Mare si mediul din municipiul Baia Mare”, a subliniat primarul Catalin Chereches.
Demersurile edilului nu se vor opri doar la angajarea unui avocat de prestigiu pe probleme de mediu, care sa apere Consiliul Local in procesul intentat de Romaltyn. Acesta a explicat ca are in plan sa trateze extrem de serios situatia existenta, astfel incat un prim pas va fi realizat chiar in cursul zilei de maine, cand primarul va transmite guvernului maghiar o informare cu privire la ceea ce se doreste sa se intample in Baia Mare, precum si o rememorare a gravului accident ecologic petrecut in anul 2000, la iazul de la Bozanta Mare.