Concentratia de dioxid de carbon din atmosfera creste mult mai rapid decat s-ar fi crezut

Concentratia de dioxid de carbon din atmosfera se mareste mult mai repede decat era prevazut, din cauza cresterii economice, dar si a dificultatii din ce in ce mai mari a padurilor si a oceanelor de a absorbi acest gaz cu efect de sera, arata un studiu realizat de cercetatorii de la British Antarctic Survey si citat de cotidianul The Times in editia sa electronica de marti.

Studiul, care a fost preluat si de Academia Nationala de Stiinte din Statele Unite, arata ca, fata de anul 2000, cantitatea de dioxid de carbon din atmosfera a crescut cu 35%.

Potrivit cercetatorilor, carburantii poluanti sunt responsabili de 17% din aceasta crestere, in vreme ce, pentru restul de 18 procente, de vina este scaderea capacitatii arborilor sau a oceanelor de a “absorbi” gazele carbonice.

In urma cu 50 de ani, din fiecare tona de dioxid de carbon emisa, 600 de kilograme erau absorbite de paduri si de oceane. In anul 2006, insa, procentul de absorbtie s-a redus la doar 550 de kilograme pe tona, si, ceea ce este mai ingrijorator, aceasta cantitate continua sa scada.

Potrivit cercetatorilor, peste 10 miliarde de tone de dioxid de carbon au fost emise in 2006, ceea ce reprezinta o crestere de 35% comparativ cu anul 1990.

Asta in ciuda faptului ca Protocolul de la Kyoto prevede ca emisiile de gaze responsabile pentru incalzirea climatica sa scada, pana in anul 2012, cu 5 procente.

Cercetatorii britanici atrag, insa, atentia ca scaderea capacitatii mediului natural de a absorbi gazele din atmosfera vor face, probabil, procesul de reducere a emisiilor de dioxid de carbon mult mai dificil decat s-ar fi crezut.

Ei au aratat ca ameliorarea concentratiei de dioxid de carbon din atmosfera a stagnat incepand cu anul 2000, dupa 30 de ani de progres, ceea ce a provocat acesta crestere neasteptata a emisiilor de gaze.

Sursa: Hotnews

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,161FaniÎmi place
108CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente