Colegiul Tehnic „Stefan Banulescu” din Calarasi a obtinut primul loc la competitia „Harta Scolilor Verzi” din Romania, lansata in urma cu doua luni.
„Elevii din Calarasi au avut cea mai sustinuta campanie pentru impaduriri. Au plantat in fiecare an mii de copaci. Ba mai mult, pentru ca arborii nu rezistau, elevii i-au adoptat in ideea de a se ingriji de ei ca de niste copii cel putin trei ani de zile”, a spus Mirela Leonte, de la Centrul de Consultanta Ecologica de la Galati. Nu este pentru prima data cand aceasta institutie de invatamant primeste cele mai bune note la ecologie. Detine de mai mult timp statutul de „eco-scoala” si a obtinut de patru ori „Steagul Verde”, simbol mondial al scolilor ce realizeaza programe de succes pentru protectia mediului. Elevii de la scoala din Calarasi, care au participat la mai multe activitati de protejare a mediului, vor merge intr-o excursie cu tema ecologica in Austria.
Sibiul, cel mai verde judet
Locul al doilea in concursul pentru cea mai „verde” scoala l-a obtinut Colegiul National „Octavian Goga” din Miercurea Ciuc. Ei s-au remarcat prin realizarea unui miting de protest pentru stoparea poluarii. Locul al treilea a fost obtinut de Grupul Scolar Industrial „Stefan Anghel”, din Resita. Dupa o documentare prealabila, ei au propus ca 35 de arbori din judetul Caras-Severin sa devina monumente ale naturii.
La competitie s-au inscris aproape 300 de scoli de pe intreg teritoriul tarii, atat din mediul urban, cat si din cel rural. Cifra este cu atat mai impresionanta cu cat in Romania, „ecologia” nu se preda in scolile cu profil normal nici macar ca materie optionala.
Sursa: Adevarul