Proiectul Legii Paji?tilor
Proiectul Legii Pajiştilor

Multi sunt cei care povestesc azi cum au ajuns ei mari invatand carte cand mergeau cu vaca. Si, multi sunt si copiii de azi care fac la fel. Satul Cucuruzu, judetul Giurgiu. Marian Nedelcu are 13 ani. Ca in fiecare an isi petrece vacanta de vara manand vaca pe camp. Familia lui traieste din laptele vandut cu 62 de bani litrul.cu vaca pe islaz

Saraciti “pana la plasele”, vorba poetului, pentru tarani faptul de a avea o vaca incepe sa fie un lux: junica se cumpara la targ cu 1500-1800 de lei, basca chinul prost platit, atata vreme cat un litru de lapte este mai ieftin ca o “Eugenia”.

Marian Nedelcu are 13 ani, este in vacanta de sfarsit de clasa a VII-a, si locuieste in satul Cucuruzu, comuna Rasuceni, judetul Giurgiu. De ani de zile, drumul pana la scoala generala din localitate si-napoi il face pe aceeasi ulita desfundata si intortocheata, iarna in ghete strambe si scorojite, iar vara in tenisi de panza zdrentuiti sau descult. Il cunosc toti merii, perii, prunii ori corcodusii insirati pe marginea santului, in care s-a catarat dupa fructele parguite, dar si toate gardurile pe care le-a sarit la furat de cirese sau caise.

Casa copilariei

Marian sta impreuna cu parintii si fratele mai mic, Sorin (7 ani), intr-o casuta joasa cu doua camere, cu o prispa ingusta, ingradita cu carton presat, vopsit in verde. Ca mai toate gospodariile din Rasuceni, gradina, curtea si casa familiei Nedelcu par inecate intr-un ocean de verdeata, in timp ce pomi de toate soiurile delimiteaza cu umbra groasa toate laturile proprietatii.

De la casa si curtea mica, de la drum, se deschide in vale o gradina uriasa parcelata cu razoare de legume, o postata de vita-de-vie si porumb cu mult mai inalt decat un stat de om. La capatul de jos, gradina da spre apa domoala, dar adanca, a unui afluent cu debitul crescut de la ploi al Calnistei. Acolo ii place lui Marian sa pescuiasca ori sa faca o baie racoroasa. Numai ca nu are timp de asta decat pe apucate, fiindca in mai toate zilele este cu vaca la pascut.

Drumul spre pasune

Pe la 5 dimineata, cand nici nu se ridica bine soarele de-o sulita pe cer, Marian e imbracat si cu traista cu mancare pe umar. Isi indeamna vaca sa iasa pe poarta impletita din sarma ce da spre straduta. Abia mulsa de mama copilului, Negruta iese tantosa si cu pas intins, fiindca stie ca merge la pascut. Baiatul o urmeaza absent, lipaindu-si picioarele desculte pe pamantul tare al ulitei.

Drumul pana la pajistea de la “Sapaturi”, cum ii spun localnicii, este cam de trei kilometri. In coltul ulitei, la strada principala, se mai intalneste cu inca doi prieteni, urmand sa mane spre imas 16 vaci, fiindca astazi “le vine randul”. Ca sa nu mai dea bani constant la un vacar, parintii isi trimit pe rand copiii sa aiba grija de animale.

“Imi place sa merg cu vaca, fiindca ma joc toata ziua pe camp. Alerg dupa ele, le indemn spre locurile unde e iarba mai deasa, ca in filmele cu cowboy de la televizor. Cand e cald, fac baie in balta de la Sapaturi. Merg binisor cu invatatura, am terminat clasa a VII-a cu media 8,47 si de multe ori imi iau o carte de citit si la camp. Nu-mi plac matematicile si istoria, dar ma inteleg mai bine cu fizica si romana. Dupa ce termin clasa a VIII-a o sa ma inscriu la un liceu de constructii in Draganesti-Vlasca”, zambeste vioi Marian.

Dupa ce lasa in urma ultimul rand de case, vacile o pornesc intins spre pasune. In aerul caldut al diminetii se simte deja mirosul de balta de la Sapaturi.

Vacante petrecute pe camp

Ramasa acasa sa faca mancare si sa deretice, Petra Nedelcu (36 de ani), mama lui Marian, este dintotdeuna casnica. Aplecata, da cu matura pe presurile roase de vreme, asezate direct pe pamantul cu lut si intrate pe la colturi sub patul si mobila putina. Cand ploua abundent si pamantul de afara se imbiba cu apa, si lutul din casa se umezeste iar presurile incep sa miroase a igrasie. Este mandra de cei doi copii ai ei si innebunita de cap de cel mic, care este un neastamparat si jumatate.

“Marian este un baiat bun, harnic si ascultator, chiar daca mai face si dracii, ca toti copiii. Merge bine cu scoala iar in vacante, in loc sa se joace cum ar vrea el, il trimitem cu vaca fiindca nu avem de niciunele. N-a fost plecat niciodata in vacanta in alta parte, la mare, la munte sau in tabere, ca nu avem bani. Cand vine cu vaca, ma mai ajuta si-n gospodarie, da de mancare la porci sau la pasari, mai raneste balegarul…E greu. Vaca este pentru noi singura sursa de hrana, mai facem o branza, mai fierbem un lapte. Noroc ca este buna, da 21 de litri de lapte pe zi. Ce altceva sa le dau sa manance? Laptele care ramane il vindem pe nimic, ca n-are pret”, se plange Petra.

Povestea lui Stan Patitul

Stan Nedelcu (43 de ani), “stalpul casei”, cum se spune, de doi ani de zile a ramas fara serviciu. Multa vreme a fost paznic la o balta privata din apropiere, Chiriceanca. De la el a mostenit Marian pasiunea si tainele pescuitului. Recunoaste, cu rusine, ca toata familia traieste din pensia de 350 de lei a mamei sale. Considera ca fiind un lucru firesc munca lui Marian si propria sa trandaveala.

“Maine daca moare mama ramanem muritori de foame. M-au dat afara din serviciu pe nedrept. Noroc cu vaca asta, cu o ceapa, o rosie sau o gaina pe care o mai taiem si noroc cu Marian care se duce cu vaca la camp. Peste un an o sa-l dau la liceu la Draganesti-Vlasca. Cand o sa se duca asta mare la liceu o sa ia vaca de coada ala micu’. Trebuie sa se invete de mic cu munca!”, spune cu indarjire Stan, uitand ca de doi ani tocmai el este cel care doar rosteste cuvantul “munca”, fara s-o si practice.

Sacrificiul

In cealalta parte a satului, zburdand doar intr-un tricou si-n sort prin iarba inalta, dincolo de “grijile” si lamentarile bahice ale tatalui, Marian mana vacile sa se adape in apa baltii “Sapaturi”.

Toropite de caldura, animalele intra pana la brau ca sa se racoreasca. “Odata una dintre ele a intrat in apa pana la gat, ca era cuptor afara. N-am vazut ca avea si lantul agatat de grumaz. Cand a dat sa iasa, lantul care atarna pe fundul apei s-a agatat de niste cioturi. Speriata ca nu mai poate iesi, vaca a inceput sa mugeasca si sa se zbata. Am sarit repede in apa, m-am bagat la fund si l-am desfacut. Atunci era sa ma inec si eu si ea, ca apa era cu un metru peste mine. Dar am scapat amandoi.”, isi aminteste Marian de patania dintr-un an cand era mult mai scund decat acum.

Dupa ce si-au potolit setea animalele se intorc din nou la pascut. Baietii incropesc o poarta din hainele puse gramada si incing o miuta. Dupa o ora de alergatura, transpirati, intra la randu-le in apa limpede ca sa se scalde. Cam asa se scurge o zi. Pentru baiat, bucuria copilariei este cea traita in spatiul ce delimiteaza Cucuruzu si Rasucenii, fara nevoia altor tentatii. Pe inserat, cu ugerele grele, vacile se intorc pe drumul stiut, pe sub pomii desi ce se intind de-a lungul ulitelor. A doua zi, Marian o va lua de la capat.

Calea laptelui duce spre saracie

In comuna Rasuceni, cand nici nu se crapa bine de ziua, de pe ulite incep a se ivi mogaldete de umbre cu carucioare sau galeti in maini. Se insiruiesc apoi pe soseaua principala si se indreapta spre un loc dinainte stiut: Centrul de colectare a laptelui. Sunt babutele sau batranii care de ani de zile isi duc laptele de la vaca spre vanzare.

Pescarii care trec in masini spre baltile Sapaturi sau Chiriceanca isi fac cruce si-si ureaza noroc in gand, fiindca li s-a iesit cu plin. Daca in urma cu cinci-sase ani aproape fiecare familie din Rasuceni avea cel putin o vaca in batatura, in clipa de fata nu sunt mai mult de 20-30.

“Isi bat joc de noi!”

Primul care ajunge la centrul de colectare (o baraca de tabla incuiata cu lacat) este Petre Pascu (58 de ani). Are doua galeti pe trei sferturi pline, una cu laptele muls de cu seara, alta cu cel muls cu o jumatate de ora inainte. Desi nu-i convine sa i se dea doar 0,62 de lei pe litru, il aduce aici fiindca ii prisoseste si nu are cui sa-l vanda cu un pret mai mare. Tocmai pe acest fapt mizeaza si cei de la centrul de colectare, care stabilesc pretul de cumparare.

“Ne dau 50-60 de bani pe kilogram, in functie de cat de gras e laptele. E bataie de joc, dar ce sa facem! Eu aduc zilnic opt-noua litri de la o vaca. L-as face branza, dar branza trebuie sa stai de ea, s-o aranjezi, sa ai unde s-o pui. Vaca mea are vreo sase ani si da cam sase luni pe an lapte. Mai suntem 10-12 insi care aducem laptele aici. De exemplu, pe soseaua asta, nu mai am decat eu vaca. Ceilalti le-au vandut, ca nu mai au ce sa le dea sa manance”, spune nea Petre.

Tusa Marioara M. Ioana (69 de ani) are o pensie de 350 de lei si se multumeste si cu cei 15-18 lei pe zi pe care-i ia pe lapte. “Doar intr-un singur an am luat subventii pentru lapte. Ne venea prin posta. Am adus acum vreo trei vedre si ceva, ca am doua vaci cu lapte. Mi se rupe sufletul ca-l dau pe nimic. O sa vand si eu la toamna vacile, ca am nevoie de bani si nu mai am cu ce sa le tin. Spun sincer ca aduceam lapte si pe vremea lui Ceausescu, dar atunci ni-l plateau mult mai bine”, se plange tusa Marioara.

Incet, incet oamenii incep sa se stranga. Cu fisele de lapte in maini, satenii asteapta sa vina fata de la centru de colectare ca sa le bifeze cantitatea de lapte adusa. Apoi, laptele este strecurat si pus in bidoane. Se strang cam 150-170 de litri zilnic. Dupa ce este procesat, laptele de la Rasuceni este cumparat de consumatori de pe rafturile supermarketurilor, la preturi cuprinse intre 3 si 4 lei.

Sursa: Adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here