Coralii traiesc mai mult decat piramidele

Un studiu arata ca unele colonii de corali giganti de pe fundul oceanelor pot supravietui pentru mai mult de 4000 de ani. Coralii sunt animale cu o mobilitate extrem de redusa.
corali
„Modul extrem de incet in care se dezvolta este secretul longevitatii lor”, afirma Brendam Roark de la Universitatea A&M din Texas. Descoperirea arata cat de grave sunt consecintele distrugerii ecosistemelor de corali. „Deoarece coloniile de corali sunt atat de mari, in interiorul lor isi gasesc habitatul multe alte specii. Daca coralii sunt distrusi din anumite motive, va dura sute de ani pentru ca alte colonii, de aceeasi marime, sa creasca la loc”, a declarat Roark. Coralul auriu Gerardia si coralul negru Leiopathes ajung sa fie inalti de cativa metri. Ei traiesc la adancimi de pana la 500 de metri in oceanele din jurul Insulelor Hawaii. Studiul estimeaza ca varsta acestora variaza intre un minim de cateva sute de ani si maxim 5.000 de ani. Noile studii arata ca asa-numita „crestere anuala” a coralilor reprezinta, de fapt, dezvoltarea animalelor intr-o perioada mult mai lunga de timp.

Sursa: Gardianul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *