Cotele de pescuit comercial din Delta Dunarii vor fi stabilite si in functie de estimarile privind resursa care merge pe piata neagra. Guvernatorul ARBDD, Edward Bratfanof, a declarat ca din cauza unei proaste evaluari, pescarii din delta isi consumau cotele alocate intr-un timp foarte scurt, restul fiind vandut ilegal.
„Peste tot pe unde merg in Delta vorbesc cu pescarii, nu numai cu asociatii sau federatii, ci si cu pescarii simpli, si toti imi spun ca isi indeplinesc cota anuala in circa o luna, doua de pescuit bun, dupa care urmeaza neraportari. De ce se intampla asta? Inainte de anii 2000, comertul la negru era estimat si de aceea cotele de pescuit alocate erau de 5 sau 6 mii de tone pe an. Dupa anii 2000, se pare ca nu au mai fost fonduri pentru realizarea unei evaluari a comertului la negru si de aceea el nu a mai fost luat in calcul. Ca urmare a acestui fapt, evaluarile au fost facute doar in baza realizarilor oficiale din anul precedent, astfel incat am ajuns de la 5-6 mii de tone ca si evaluare, la 2 mii de tone in ultimii ani, acest comert la negru nefiind estimat. Asa ca vom readuce pe tapet aceasta estimare a comertului la negru si sunt anumite parghii prin care acest comert la negru poate fi estimat. Sigur ca nu vom putea spune exact cat peste merge pe piata neagra dar putem sa ne apropiem de acea valoare. Ca urmare a acestei evaluari mai precise, vom putea repartiza cotele catre pescari mai aproape de adevar”, a declarat Edward Bratfanof.
Estimarile privind comertul la negru vor fi realizate de un institut de cercetare, fara sa se precizeze insa perioada din care acest sistem va fi aplicat in Delta Dunarii.