Criza petrolului baga transporturile in priza

Schimbarile climatice si epuizarea resursei de petrol fac ca viitorul transportului sa se bazeze pe utilizarea masinilor electrice si a celor hibride, prezice un raport al organizatiei World Wide Found for Nature.

Concretizarea acestei variante de transport va diminua considerabil riscul unei catastrofe climatice determinate de nivelul tot mai ridicat al emisiilor de dioxid de carbon.

Raportul arata ca utilizarea autovehiculelor total nepoluante va reduce riscul conflictelor economice si politice pe care le-ar putea genera accesul la petrol. Cum aceasta resursa epuizabila este concentrata numai in anumite regiuni ale lumii, avand in vedere faptul ca in acest moment transportul se bazeaza in proportie de 95% pe utilizarea combustibililor fosili, exista riscul real al izbucnirii unor noi conflicte militare.

Alternativa pasnica si viabila pentru transportul din viitor o reprezinta caile ferate, bicicletele si masinile electrice sau hibride, cu acumulatori si hidrogen. De departe insa, sustin reprezentantii WWF, cea mai buna varianta este utilizarea energiei electrice.

Aceasta poate actiona pentru metrouri, tramvaie si troleibuze, in zonele urbane completate de biciclete, pentru distante mici. „Cand pe strazi nu vor mai fi masini poluante va fi o placere sa te plimbi cu bicicleta pana la serviciu”, spune unul dintre autorii raportului.

Prognoza subliniaza si rezultatele unor teste recente care au dovedit ca masinile electrice hibride sunt de pana la trei ori mai eficiente decat cele care utilizeaza numai hidrogen. Optiunea cea mai putin agreata este aceea a automobilelor care utilizeaza biocombustibil sau carbune lichefiat.

„Dincolo de faptul ca productia acestora este destul de costisitoare, ele sunt totusi poluante, chiar daca intr-o mai mica masura”, explica autorii raportului. In consecinta, specialistii de la WWF spun ca obiectivul de a asigura un viitor durabil transporturilor, bazat pe conceptul de energie curata, nu poate fi atins decat prin accelerarea comercializarii de vehicule electrice.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *