Sa incepem cu inceputul, care de obicei e lucrul cel mai logic de facut. Ce este un cuptor solar?Un cuptor solar este un aparat care foloseste energia solara pentru a functiona. Ce ar spune o femeie din Ghana, Lesotho sau Darfur care a incercat sau poseda un astfel de aparat (chiar „gadget” am putea spune, desi principiile care stau la baza lui sunt foarte simple)? Eu cred ca numi-o „minune”. De ce?
Soarele este o alternativa a focului. Pentru femeile din aceste regiuni care trebuie sa parcurga kilometri intregi pentru a procura lemnul pentru foc si apoi trebuie sa suporte fumul gros care le raneste ochii, o astfel de sursa alternativa este mult apreciata. Focurile facute in casa provoaca poluare interna a mediului in care locuiesc familiile, cauzand moartea a peste doua milioane de copii anual. Organizatiile internationale au reusit sa pregateasca mai mult de 30.000 de familii sa foloseasca aceasta metoda de a gati: fara a polua aerul, fara a consuma combustibili fosili si fara a se imbolnavi pe ei insisi, mai presus de toate.
Un cuptor costa aproximativ 5 dolari, insa poate fi folosit chiar si pana la 2 ani.
Cuptorul solar mai este folosit si la purificarea apei prin fierbere. 6000 de oameni din tarile aflate in curs de dezvoltare mor zilnic din cauza bolilor rezultate din consumarea de ape infectate. Incalzind apa la o temperatura de 65 de grade Celsius, aceasta devine potabila. Pentru a ajuta oamenii sa realizeze cand nivelul de purificare a fost atins, o organizatie a creat o ustensila foarte folositoare. Este practic vorba despre o bucata de ceara ce se topeste in interiorul unei sticlute in momentul in care apa a ajuns la o temperatura corespunzatoare si poate fi bauta.
In aproape toate tarile exista planuri si astfel de idei pentru a reduce consumul de energie si pentru a proteja in special oamenii de efectele nocive produse in urma folosirii combustililor fosili. Oare la noi exista asa ceva?