Fostul primar al sectorului 6, PSD-istul Dan Darabont, a intentionat sa desfiinteze parcul Crangasi la numai doi ani dupa ce a fost instalat in functie. Situat in zona Lacului Ciurel, parcul Crangasi este singura zona verde din acest cartier, iar o asemenea initiativa ar fi fost greu de acceptat de catre locuitorii din zona. Acesta este motivul pentru care primarul a fortat nota si, in primavara anului 2002, a permis unui misterios „investitor” sa sondeze terenul prin ocuparea parcului cu o baterie de tarabe proaspat vopsite. La putin timp dupa ce locuitorii au descoperit „muntele de tarabe galbene nou-noute”, in acelasi spatiu a aparut un panou care informa ca acolo urma sa fie amenajate, in scurt timp, un targ auto si anexele aferente acestuia. „Am crezut ca pic jos cand am vazut panoul”, declara unul dintre administratorii blocurilor din zona. „Mi-am dat seama ca a aparut cineva care vrea sa faca bani pe linistea si sanatatea nosatra. Imi si imaginam gratarele fumegand cateva zile pe saptamana, tipetele samsarilor de masini, inghesuiala de hoti de buzunare si mormanele de mizerie care urmau sa rasara in locul parcul
ui pe unde ne plimbam si noi copiii. Si toate acestea urmau sa se intample sub ferestrele noastre pentru ca asa intelegeau autoritatile locale sa ajute vreun investitor”, mai spune administratorul Petru Marton. Intelegand rapid ca daca nu vor lua atitudine vor pierde parcul, proprietarii apartamentelor situate in cvartalul de blocuri invecinat parcului au organizat o forma concreta de protest, care s-a dovedit a fi una dintre cele mai eficiente actiuni puse la cale de locuitorii unui cartier in ultimii ani. „Am reusit sa strangem toate asociatiile de proprietari din zona si sa organizam un protest comun. Am facut un memoriu semnat de toata lumea. Primaria Capitalei din acea vreme, condusa de Traian Basescu, ne-a ajutat foarte mult si am reusit sa stopam din fasa aceasta nebunie. „Investitorul” a venit apoi, si-a luat camioanele cu tarabe si s-a dus. Am ramas cu parcul nostru in care Primaria de sector a amenajat, dupa 2004, cateva terenuri de sport, civilizate, pe care pot sa vina si copiii nostri”, isi aminteste un alt locuitor din zona. La cateva luni dupa ce a stopat initiativa deschiderii targului auto de la Lacul Ciurel, primarul general de atunci, Traian Basescu, fara a tine cont de opozitia vehementa a primarului de sector Dan Darabont, a demarat curatenia generala in zona pietei Crangasi si a demolat toate maghernitele din zona. Dorinta lui Dan Darabont de a recastiga fotoliul de primar al sectorului 6 va fi cantarita azi, cu destula atentie, si de locuitorii cartierului Crangasi.
Sursa: Gardianul