Sunt ani multi deja de cand depozitul ecologic de gunoi al Maramuresului e suspendat intre acte si nehotarari. A ajuns la Farcasa, unde parea ca totul va merge de la sine. Insa depozitul e departe de faza de lucrari efective.
Ioan Stegeran, primarul comunei Farcasa, spune ca ei au facut totul, conform intelegerii: „Cei de la Consiliul Judetean au mai cerut ceva lamuriri de la Bruxelles. Noi lucram la un studiu de fezabilitate pentru drumul de acces spre depozit, cautam finantare, pentru ca va ramane drum comunal. Inca nu am semnat protocolul de predare cu Consiliul Judetean. Asteptam sa-si respecte angajamentele facute, sa respecte anume conditii. Acum lucram si la un Plan Urbanistic Zonal, pentru acel loc. Sa stiti, ce tine de noi am facut si facem!”
„Suntem in perioada de reluare a procedurii de achizitii publice!”
Autoritatile judetene sunt obligate sa urgenteze construirea depozitului ecologic de la Farcasa, respectiv a statiilor de transfer. Din pacate, insa, nimeni nu poate sa spuna cu certitudine cand va fi implementat proiectul care ar trebui finalizat in 2015. „Suntem in perioada de reluare a procedurii de achizitii publice pe partea de consultanta si finalizarea aplicatiei pentru semnarea contractului de finantare. Am mai avut un protocol de corectie, s-a transmis documentatia solicitata. Intre timp, cei de la Agentia de Protectia a Mediului ne-au spus sa demaram achizitiile pe partea de consultanta, sa nu iesim din termenele de implementare”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Maramures, Zamfir Ciceu.
Daca termenul de finalizare nu va fi respectat, se va pierde finantarea europeana, respectiv aproximativ 38 milioane de euro din totalul de 62, valoarea aproximativa a proiectului.