
Primariile vrancene au obligatia, incepand cu acest an, sa asigure colectarea se-parata a deseurilor de hartie, metal, plastic si sticla. Potri-vit reprezentantilor Garzii de Mediu Vrancea, a intrat in vigoare Legea 211/2011 privind regimul deseurilor.
Potrivit aceleiasi legi, autoritatile publice locale au responsabilitati precum colectarea separata a biodeseurilor, in vederea compostarii si fermentarii acestora, incurajarea compostarii individuale in gospodarii, tratarea biodeseurilor si utilizarea produselor rezultate asi-gurand protectia mediului. „In ce priveste responsabilitatea pentru gestionarea deseurilor, detinatorii/ producatorii de deseuri, persoane juridice, comerciantii precum si operatorii economici autorizati pentru efectuarea operatiunilor de colectare si transport al deseurilor au obligatia sa desemneze o persoana din randul angajatilor proprii, care sa urmareasca si sa asigure indeplinirea obli-gatiilor prevazute de prezenta lege sau sa delege aceasta obligatie unor terte persoane“, transmite Aurel Cristian, prim-comisar al Garzii de Mediu.
Persoanele desemnate trebuie sa fie instruite in domeniul gestiunii deseurilor, inclusiv a deseurilor periculoase, ca urmare a absolvirii unor cursuri de specialitate. Un astfel de curs costa de la 250 de lei pana la 1.200 de lei si este asigurat de societati comerciale private.