Directia Silvica Covasna a solicitat derogare ca sa impuste ursul care a ucis un om la Comandau

0
433

Conducerea Directiei Silvice Covasna a facut demersuri la autoritatile de mediu, pentru a obtine o derogare pentru a putea impusca ursul care a ucis un barbat in zona Comandau.
urs
Directorul Directiei Silvice, Gheorghe Polhac, a declarat ca pana acum nu a mai avut loc un asemenea atac la persoana in zona Comandau. Acesta spune ca ursul este foarte periculos dupa ce a atacat un om si exista sanse ca, daca mai intalneste alti oameni in calea sa, sa atace din nou. El a mai spus ca daca ar fi fost sezon de vanatoare nu ar fi fost nevoie de derogare speciala, ci doar de autorizatie.

Incidentul de duminica a avut loc pe fondul de vanatoare al Directiei Silvice. Deocamdata nu se stie exact daca este vorba de un urs sau de o ursoaica, dar, avand in vedere virulenta atacului, specialistii banuiesc ca ar fi vorba de o ursoaica ce avea pui.

Duminica la pranz, un jandarm in varsta de 30 de ani, din Covasna, a fost atacat de un urs si a decedat, la scurt timp, in Ambulanta. Conform primelor informatii, tanarul se intorcea impreuna cu un prieten de la un canton silvic situat in zona impadurita a localitatii Comandau. Cei doi au fost atacati de un urs care le-a iesit in fata dintr-un tufis.

Potrivit Inspectoratului Judetean de Jandarmi Covasna, persoana care il insotea a reusit sa fuga prin padure, ajungand la un centru de colectare a fructelor din Comandau, de unde a alarmat Postul de Politie din localitate.

Sursa: Realitatea TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.