Contele Tibor Kalnoky, cel care a renovat proprietatile printului Charles de la Viscri, impreuna cu un fost director general de companie farmaceutica din Germania, au muncit sapte ani la „casa din povesti”, cu pereti valuriti ca cei din chirpici, balamale si zavoare de castel la usi si cu acoperis din stuf. Iar fiindca dalele de piatra ce urmau sa fie puse in baile matrimoniale pareau taiate cu laserul, au pus mana pe dalta si ciocan si le-au ciobit pe margini ca sa para cioplite de vechii artizani. Totul a inceput in 2003, cand doctorul Andrei Stoicescu, general manager – cu MBA la CV – al filialei romanesti a unui concern farmaceutic, cu domiciliul pe malul lacului Mogosoaia, si-a amintit din copilarie: „Pe lacul asta cand eram eu copil si nu erau amenajate taluzurile la mal, era un stuf teribil. Erau case acoperite cu stuf in zona asta si in toata zona Snavogului. La Snagov si acum mai sunt case vechi, batranesti, acoperite cu stuf. Aici la Mogosoaia chiar si culele Palatului si ghetaria erau acoperite cu stuf pe vremuri”. Fiind financiar asigurat, medicul s-a lasat de farmaceutice si s-a apucat de antreprenoriat. Unul mai special: „Am vrut sa fac ceva deosebit, care sa respecte istoria locului si natura in primul rand. E pacat de lacul asta sa construiesti niste case care sa nu le armonizezi cu peisajul”. A luat coala si creionul si a desenat anatomia viitoarei case: „Am incercat sa fac ceva care sa aiba o arhitectura care ar fi placut si acum 100 de ani, dar care sa placa si peste 100 de ani de acum incolo. Asta a fost cea mai mare incercare. Sa fac ceva care sa nu fie localizabil in timp cu precizie. Sa spui ca poate sa fie de oricand”.
Constructori de biserici din lemn din Maramures pe post de dulgheri
Tamplaria casei a fost executata de mesteri maramureseni care construiesc in stil traditional: „Am adus un dulgher nemaipomenit care construieste biserici de lemn in Maramures. Se cheama Boris Petu. L-am cunoscut in timpul unor lucrari la manastrirea de la Barsana. Omul ala scria cu drujba, la modul efectiv scria, m-a lasat inmarmurit cand l-am vazut ce poate sa faca cu drujba. Am stat cred vreo doua sau trei ore pe o piatra si m-am uitat la el. Grinzile le-a lucrat la el acasa si le-am adus cu tirul la Bucuresti”. Tencuitorii au fost adusi tot din Maramures: „I-am vrut pe fratii Petre Maran si Ion Maran, zidari de fresce bisericesti tot in Maramures, pe care i-am chemat sa aplice ca finisaj un tinci rustic. La fatada nu am vrut pereti drepti. Ne-am chinuit sa fie valuriti si rugosi, exact ca la casele de demult din chirpici, insa cu materiale moderne”. Se pare ca zidarii traditionali au limitele lor, din moment ce a fost nevoie ca medicul Andrei Stoicescu sa puna personal mana pe spaclu ca sa finiseze mobila zidita din bucatarie: „Am vrut sa dau aparenta de pamant lipit cu mana, insa lor ca mesteri le-a fost greu, pentru ca desi sunt obisnuiti sa lucreze pe stramb, nu sunt obisnuiti sa lucreze cu ghips. Am incercat diverse tehnici pana mi-a iesit in felul asta. Am folosit un trafalet obisnuit de dat vopsea, un spaclu si o pensula mai mare care sa zgarie, insa mi-a luat o luna si jumatate ca sa tencuiesc mobilierul din bucatarie”. Tot doctorul-constructor e cel care a desenat sabloanele si a construit formele organice ale scarii si semineului amplasat sub ea, zidarii ocupandu-se doar cu aplicarea stratului final de tinci peste scheletul metalic, invelit cu plasa de Buzau si rabit si imbracat cu ghips de modelaj. Baile au fost placate cu dale de travertin care costa 70 euro/mp, insa fiindca muchiile i s-au parut prea drepte, doctorul Andrei Stoicescu le-a adaptat la stilul casei: „Fiecare piesa in parte a fost luata si ciobita intentionat. La inceput baietilor le era frica ca o sa strice frumusete de placi, asa ca am pus mana pe dalta si le-am aratat ce vreau”.
Invelirea acoperisului cu stuf a durat sase luni
Stuful a fost adus cu camioanele de la Tulcea, de la o firma care il exporta in Suedia si Marea Britanie ca material de acoperisuri: „E ignifugat, tratat contra ciupercilor, contra diverselor animalute carora le place sa traiasca in el”. Celor doi mesteri pitoresti, Machedon Sorin si Victor Haritonov, adusi de la Tulcea, le-a luat sase luni sa „coasa” acoperisul pe vila. Asta dupa ce mai intai si-au facut in curtea vilei o „baraca muncitoreasca” din stuf: „Stuful a fost batut la propriu cu un instrument care se cheama naboaica si cusut cu sarma si un ac lung, astfel incat straturile de stuf sa apara sub forma de solzi de peste, ceea ce inseamna ca din fiecare pai de stuf, care are vreo 2 metri lungime, ies numai ultimii 5 cm in afara, fiind singura portiune pe care se scurge apa”. Grosimea stratului de stuf care imbraca scheletul acoperisului este de 40 de centimetri, asigurand o izolatie termica suficient de buna pentru o locuinta traditionala. Nu si pentru o vila de lux, asa ca pentru mai multa siguranta, sub stuf s-a aplicat o izolatie de sapte centimetri de polistiren (in partea de jos) si vata de sticla (in treimea superioara a acoperisului, pentru respiratie). Pretul final pentru invelisul din stuf (material plus manopera) a fost de 27 euro/mp.
Balamalele usilor si zavoarele tip castel – faurite de un fierar francez
Usile traversate de fisuri si crapaturi sunt din stejar masiv, cele de intrare avand grosimea de 8 centimetri, iar balamalele si zavoarele sunt identice cu cele de acum 300 de ani: „Am gasit un om la fel de nebun ca mine, un fierar din Franta, de la Forges des Signa, care mi-a facut marea majoritate a feroneriei de la usi. El lucreaza pentru castele foarte mari, pentru Chambord, pentru Luvru. Doar la intrare am o incuietoare luata de la antichitati, care e din perioada renascentista, pe care am reconditionat-o si functioneaza ca cele noi”. Vila are si un miros aparte, verisor cu cel din casele de la Muzeul Satului: „E miros natural de ulei. Toata lumea ma intreaba de unde mirosul asta. E din cauza modului in care a fost tratat parchetul si usile. E un ulei de pin si de castor, un amestec special facut pentru lemnul vechi. Pe mine ma fascineaza mireasma acestei case. E un miros de vechi dar si placut in acelasi timp”. Peste tot prin casa sunt presarate elemente care accentueaza izul de vechi. La mansarda, unde e sauna si dusul turcesc au fost montate un intrerupator si o priza functionale din 1940, la bucatarie o trompeta transformata in lustra sta atarnata de tavanul imbracat in teracota, in mobilierul zidit din bucatarie e incastrata o placuta de travertin pictata manual, pe una din partile laterale ale scarii melc e incastrata o placa de faianta veche de cateva secole, ce provine dintr-un castel transilvan. Elemente moderne precum caloriferele au masti de lemn si marmura, iar televizoarele LCD din bucatarie si bai sunt imbracate in niste rame discrete din lemn si sticla.
1.350.000 casa intreaga, sau 675.000 o singura jumatate
Tibor Kalnoky, celalalt investitor care a investit si muncit cu mainile lui la „casa de basm” din Mogosoaia, lipseste din tara cu afaceri. La randul sau, Kalnoky e un profesionist in generarea atmosferei de poveste: „Contele Kalnoky a renovat pentru Alteta Sa regala Printul Charles casele de la Viscri. A finisat tot ce s-a construit acolo si de acolo a rezultat si prietenia ulterioara care s-a dezvoltat intre el si Printul Charles”. In noiembrie 2009, dupa sapte ani, casa cu acoperis de stuf si pereti unduiosi a fost finalizata. Acum e scoasa la vanzare pentru suma de 1.3 milioane de euro. Fiind criza vizitatorii intra deocamdata ca la muzeu: „Li se lumineaza fata, ii vad razand si cu ochii stralucitori. -E casa din povestile copilariei mele-, mi-a spus unul din ei”.
Iesim, ne indreptam spre poarta, dar nu rezist si mai intorc o data capul. De acoperis atarna turturi in culori de ceai: „Din cauza stufului. Cand se scurge apa din stuf se coloreaza cu celuloza oxidata. De-aceea turturii sunt galbeni”.
Sursa: Gandul
