Ecologia, la coada listei pentru romanii cu fruntea incretita de griji

Cunoscut mai ales prin muzica sa, Serban Copot, alias Hiena din trupa Animal X, a decis sa faca un pas verde, acum cinci ani, catre proiecte ecologice. Serban

Recent, el a devenit ambasador in Romania al celei mai ample campanii promovate de Comisia Europeana pentru combaterea schimbarilor climatice. Sub numele „Play to Stop – Europe for Climate”, proiectul cuprinde, printre altele, o serie de concerte cu scopul de a-i atrage pe cetatenii europeni in implicarea si promovarea efoturilor UE pentru a se ajunge la un acord la summitul Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice de la Copenhaga, din decembrie. In vara, solistul trupei Animal X a fost printre spectatorii de la concertul sustinut de Moby, la Stockholm.

„Radacina pasiunii mele se afla in educatia primita in sanul familiei si apoi s-a conturat in cei aproape 10 ani in care am practicat yachting si s-a transformat in actiuni concrete odata cu maturizarea mea”, spune Serban, completand ca nu este niciodata prea tarziu sa iti intorci fata catre mama natura. „Ii datoram asta”.

Considerand ca de-abia de curand ecologia a devenit un subiect mai discutat, el crede ca este esential sa devii proactiv in societate si sa depasesti starea reactiva anemica. „Faptul ca sunt persoana publica m-a obligat sa reactionez si sa ma implic”, spune tanarul, care, in primavara anului 2006, a pornit Asociatia Generatia Verde.

Tinerii pot aduce schimbarea

„Lipsa informatiei, a educatiei si a interesului aratat de autoritati adanceste si mai mult prapastia care exista intre romani si atitudinea responsabila fata de mediu”.

Problema zilei de maine este reala si apasatoare pentru multi romani si provine din instinctul de supravietuire, care se afla in capul listei prioritatilor, considera solistul, subliniind ca acestia au fruntea incretita de griji si de aceea se apleaca prea putin asupra mediului.

„Este de datoria noastra a tuturor si, in special, a tinerilor sa protejam viitorul tezaurului natural romanesc. Ne-am nascut intr-o tara cu o bogatie naturala deosebita si variata al carei potential este exploatat intr-o maniera total gresita si va continua sa fie asa pana cand vom realiza cu totii ca numai implicandu-ne putem stopa acest lucru”. Serban Copot, ambasador al „Play to Stop – Europe for Climate”

Serban considera ca parintii isi vor schimba comportamentul fata de mediu doar cand tinerii vor avea o atitudine atat de corecta si responsabila incat ii vor face sa se simta inconfortabil cu stilul de viata pe care l-au dus pana in acel moment.

Amprenta de carbon

Deranjat de comportamentul turistilor care lasa gunoaie in urma lor, la munte, acesta crede ca cea mai buna solutie este educarea oamenilor. „Mi se pare ineficient modul in care s-a incercat pana acum abordarea campaniilor de constientizare care s-au axat exclusiv pe colectarea de deseuri si deloc pe amenajarea unor locuri de campare si a unui management
de colectare a deseurilor pe termen mediu si lung”. Problema nu se rezolva doar prin cateva campanii de imagine, mai precizeaza el.

Tanarul, care este un biciclist infocat si recicleaza, conduce campania nationala „Amprenta de Carbon – Afla cat risipesti din viitorul tau”, parte din campania europeana, incurajandu-i pe romani sa isi calculeze amprenta de carbon, ceea ce au facut deja 17.000 de persoane. Rezultatele vor fi prezentate de catre Comisia Europeana la conferinta de la Copenhaga la care vor participa aproape 200 de tari.

De asemenea, considera Serban, ecologia ar trebui inclusa in programa scolara obligatorie si predata la toate scolile din tara. Ca exemplu al importantei acestui domeniu el aduce cu argumentul economic, precizand ca in Germania s-au creat peste 250.000 de locuri de munca in industria energiilor regenerabile.

„Educatia ecologica si dobandirea de abilitati in timpul scolii aplicabile in aceasta industrie sunt esentiale pentru viitorul nostru”.

Sursa: Evenimentul Zilei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *