Un nou stil arhitectural urban a luat nastere la Botosani, din dragoste pentru natura. O patroana de magazin si un proprietar de cabinet medical au lasat copacii sa treaca prin acoperisul cladirilor, oferind o priveliste inedita. Oamenii spun ca iubesc natura si nu s-au indurat sa taie arborii care ar fi trebuit sa faca loc noilor amenajari.
In municipiul Botosani, ecologia este la ea acasa. Orasul este o oaza de verdeata. Pe langa cele sapte parcuri mari si spatii verzi amenajate de stat, exista chiar si o mini-gradina botanica printre blocuri in apropierea bisericii Rosett, ingrijita de un locatar iubitor de natura. Mai mult decat atat, pasiunea pentru ecologie a botosanenilor a dat nastere si unor simbioze inedite intre constructii urbane si natura. Asa a intrat deja in folclorul urban al botosanenilor si „second-hand-ul cu copac”, iar mai nou „cabinetul medical cu copac”. Second-hand cu haine si tei Este imposibil pentru trecatori sa nu observe, mergand pe Calea Nationala, dinspre Monumentul Eroilor catre Stadionul Municipal, „second-hand-ul cu copac”. Practic, este vorba despre o cladire joasa, de tipul unui magazin, in care se vand haine second-hand, prin acoperisul careia trece un copac. Mai precis, un tei de opt ani, al carui trunchi porneste de la usa magazinului, trece prin acoperis si se inalta catre apartamentele blocului situat chiar in spatele constructiei. Inedita impletire dintre ciment si fibra vegetala atrage zilnic vizitatori si dupa caz si clienti magazinului.
Proprietara magazinului second-hand, deschis de doar trei luni, spune ca a mostenit copacul de la vechiul proprietar si ca nici nu s-a gandit sa-l taie, desi ii cam provoaca pagube. „Copacul a crescut langa un alt magazin second-hand. Proprietarul nu s-a indurat sa-l taie si cu timpul a intrat prin acoperisul magazinului. Eu am preluat in luna mai spatiul cu tot cu copac. Bineinteles ca nu m-am gandit sa-l tai. Cu toate ca tine umezeala, se prelinge apa pe peretii si apare umezeala. Dar chiar si asa, cum sa-l omoram? In orasul acesta tinem mult la natura si ne descurcam chiar si cu copacii care ne intra in cladiri.
Oamenii pot trai aici cu copacii, fara sa-i taie”, spune amuzata Mariana Constantin (43 de ani), proprietara magazinului. Mariana Constantin proprietara magazinului cu copac FOTO Cosmin Zamfirache Botosaneanca spune ca are mare grija de teiul care-i strabate afacerea. Il uda cand este seceta si il toaleteaza. Este incantata ca a inflorit si spune ca aroma de tei ca si aspectul inedit al magazinului ii sunt de bun augur pentru afacere. „Sincer, merge mai bine cu copacul prin magazin. Sunt oameni care vin doar sa vada cum arata. Daca vad ceva care le place, intra si cumpara.
Lumea ne stie ca «second-ul cu copac» si se inmultesc clientii. Cu teiul nostru sfidam orice concurenta”, spune proprietarea magazinului. De altfel, aceasta spune ca copacul a devenit un fel de simbol al magazinului si spune ca meritul acesteia este ca il pune in valoare, ingrijindu-l constant. Femeia da asigurari, totodata, ca nu va taia niciodata teiul si ca il va lasa sa se dezvolte in voie, chiar daca va trebuie sa faca modificari in functie de acesta.
„La Botosani, toata lumea iubeste natura, chiar si un petec de pamant daca are, planteaza ceva pe el. Copacul ramane unde este”, concluzioneaza Mariana Constantin. Cabinetul medical si copacul din acoperis Cazul magazinului cu copac nu este singular la Botosani. La cateva sute de metri de second-hand-ul strabatut de un tei, pe strada Colonel Tomoroveanu, langa Directia de Sanatate Publica, se afla in constructie o cladire al carei acoperis este strabatut tot de un tei. De aceasta data insa teiul, ceva mai inalt decat cel de pe Calea Nationala, strapunge acoperisul prin partea laterala a cladirii.
Cabinetul medical in constructie, cu un copac prin acoperis FOTO Cosmin Zamfirache Locatarii blocurilor din zona spun ca proprietarul cladirii in constructie, aflata pe un spatiu verde, asa cum se gasesc mai peste tot in municipiul Botosani, vrea sa ridice un cabinet medical pentru fiica sa, care tocmai a terminat Medicina. Povestea este in rest aceeasi, omul nu s-a indurat sa taie copacul care-i statea in cale si a preferat sa-l includa in constructie. Mai mult decat atat, a povestit oamenilor care locuiesc in apropiere ca orice s-ar intampla, nu va taia copacul si prefera sa construiasca cabinetul in functie de acesta. Mai mult decat atat il ingrijeste constant. Botosaniul cel mai verde oras din Romania In 2012, Botosaniul primea distinctia de cel mai verde oras al Romaniei, la categoria oraselor medii din Romania.
Totodata specialistii in Protectia Mediului din Botosani arata ca municipiul Botosani este singurul din Romania, care indeplineste si chiar depasesete normativele europene in ceea ce priveste suprafata de spatii verzi pe cap de locuitor. Astfel daca normativele europene, indica un necesar de 26 de metri patrati de spatiu verde pe cap de locuitor, la Botosani sunt peste 31 de metri patrati de spatiu verde pe cap de locuitor. „Botosaniul este o oaza de verdeata in Romania, mai ales in ultimii ani. Propriu-zis in municipiu nu exista zone fara verdeata, copaci sau plante oranmentale. Automat si aerul are o calitate mult mai buna. ”, preciza anul trecut pentru „Adevarul”, Eugen Mateiciuc, directorul Agentiei Nationale de Protectia Mediului, filiala Botosani.