“Let`s Do It, Romania!” s-a implicat activ in programul “Sa stii mai multe, sa fii mai bun!”

“Let`s Do It, Romania!” s-a implicat activ in programul “Sa stii mai multe, sa fii mai bun!”
“Let`s Do It, Romania!” s-a implicat activ in programul “Sa stii mai multe, sa fii mai bun!”
“Let`s Do It, Romania!” s-a implicat activ in programul “Sa stii mai multe, sa fii mai bun!”

Pentru cel de-al doilea an consecutiv, echipa “Let`s Do It, Romania!” s-a implicat activ in programul “Sa stii mai multe, sa fii mai bun!”, lansat de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, in perioada 1-5 aprilie. Voluntarii au adus educatia ecologica in scolile din Capitala, dar si din 15 judete din tara.

6500 de elevi din peste 120 de scoli din Bucuresti si din judetele: Arges, Olt, Dambovita, Buzau, Prahova, Maramures, Timis, Cluj, Satu Mare, Neamt, Calarasi, Caras Severin, Botosani, Giurgiu, Ilfov au luat parte la training-urile organizate de “Let`s Do It, Romania!” Elevii au primit informatii despre cei 3 R: Reducere, Refolosire si Reciclare si au folosit cunostintele dobandite pentru a contura un comportament eco zilnic, atat acasa, cat si la scoala, pentru a reduce impactul asupra mediului.

Activitatile realizate au fost variate: vizite la centrul de reciclare Rematholding, mini-training-uri eco sustinute la Terra Park, pentru elevii care au vizitat parcul de distractii,  ateliere de creativitate in care s-au folosit ca materiale deseurile, plantari, prezentari ale elevilor despre impactul deseurilor asupra mediului, concursuri de stiinte, hainute din materiale reciclabile, concursuri de desen cu tema “Cum salvam planeta”.

Printre subiectele discutate s-a aflat si reciclarea creativa, elevii avand ocazia sa afle ce obiecte se pot confectiona din deseuri (eveniment desfasurat la Cluj). Totodata, au fost organizate si mici actiuni de ecologizare (in judetul Calarasi).
Echipa de training “Let’s Do It, Romania!” isi propune sa rezolve problema deseurilor, plecand de la  cauza, prin programe de training care se adreseaza atat copiilor, cat si adultilor. Acestea isi propun sa stimuleze un comportament responsabil fata de natura prin constientizarea impactului omului asupra mediului, cresterea nivelului de cunostinte eco si fundamentarea principului 3R (reducerea consumului, refolosirea,reciclarea), prin oferirea de solutii eco la indemana pentru modificarea rutinei zilnice si prin stimularea simtului de actiune.

In programul “Sa stii mai multe, sa fii mai bun!” elaborat si organizat de fiecare unitate de invatamant, sunt  inclusi toti cei care nu participa la faza nationala a olimpiadelor si concursurilor scolare.  Scopul acestui program este implicarea tuturor copiilor prescolari/elevilor si a cadrelor didactice in activitati care sa raspunda intereselor si preocuparilor acestora, sa puna in valoare talentele si capacitatile lor in diferite domenii, nu neaparat in cele prezente in curriculumul national si sa stimuleze participarea lor la actiuni variate, in contexte nonformale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *