Elevii ieseni indeamna la voluntariat

Elevii ieseni indeamna la voluntariat

Peste 300 de elevi din 80 de scoli iesene au participat astazi la Marsul Voluntarilor. Elevii au marsaluit din fata Palatului Culturii si din Copou pana in Piata Unirii.

“Este marsul elevului voluntar,la care participa elevii voluntari din unitatile de invatamant din municipiul si judetul Iasi. E o activitate la care dorim sa promovam activitatea de volunatriat din cadrul scolilor, stimulam si sa crestem interesul pentru implicarea in aceste activitati atat in scoala cat si in afara ei. Elevii vor transmite mesajele lor intregii societati iesene”, prof. Alla Apopei, organizator.

Elevii au impartit fluturase si au canatat Imnul Voluntarului promovand astfel actiunea de voluntariat.

“Vrem sa atragem atentia ca voluntariatul face parte din actiunile zilnice pe care oricare dintre noi le poate face pentru a face bine. Asa cum stiti, voluntariatul inseamna munca neremunerata, o munca facuta e placere in beneficiul celor care au nevoie si care se afla in stari mai neplacute decat noi. Ieri, pe 9 mai, la nivel national, s-a desfasurat Saptamana Nationala a Voluntariatului, am considerat ca este bine sa marsaluim si sa aratam iesenilor ca atat cei din mediul rural cat si cei din orasele limitrofe municipiului Iasi dar si cei din Iasi pot sa dea o mana de ajutor oricand”, Gheorghe Moga, organizator.

Elevii recunosc ca fac voluntariat pentru experienta profesionala dar si pentru a-i ajuta pe cei din jur.

“Voluntariatul pt mine este un gest foarte nobil, voluntar sunt pentru ca vreau sa-i ajut pe altii si cred ca asta este foarte important. Decat sa stau o ora la calculator sau sa fac alte lucruri, mai bine vin sa fac voluntariat pentru ca stiu ca asa ma dezvolt personal, profesional si am sansa sa acumulez experienta are, ma va ajuta mai tarziu”, a spus un voluntar.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,150FaniÎmi place
108CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente