Epidemia de E. coli din Germania, provocata de castravetii din Spania

Epidemia de E. coli din Germania, provocata de castravetii din Spania

Castravetii din Spania sunt de vina pentru recenta epidemie de E. coli din Germania, a anuntat, joi, Institutul pentru Igiena din Hamburg.

Cu cateva ore inainte, Asociatia Fermierilor din Germania anuntase ca este improbabil ca epidemia sa fi fost cauzata de legumele produse in tara, informeaza Deutsche Welle.

Autoritatile germane au avertizat populatia sa nu consume castraveti si sa fie in general atenta la legumele crude.

Miercuri, rezultatele prelimimare ale testelor efectuate la Institutul Robert-Koch aratau ca exista „o mare probabilitate ca infectiile sa fie cauzate de consumul de rosii, castraveti sau salata, in stare cruda”.

Numarul de cazuri serioase de imbolnaviri cu E. coli a ajuns, miercuri, la 138, numar ridicat comparativ cu nivelul inregistrat in mod normal, de 60-70 de cazuri anual. Doua persoane au murit.

Epidemia s-a raspandit si in Danemarca, unde o persoana este internata la Aarhus, si sase cazuri suspecte la Copenhaga.

Comisarul european pentru Sanatate a anuntat ca au fost inregistrate cazuri potentiale de imbolnavire cu E. Coli si in Marea Britanie, Suedia, si Olanda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *