Eticheta de sărbători a Lăptăriei cu Caimac, în sprijinul copiilor de la Casa Bună

O ediție de sărbători a sticlelor de lapte ale Lăptăriei cu Caimac se află de luni pe rafturile magazinelor. Potrivit unui comunicat de presă, etichetele au fost realizate în cadrul unui concurs de creație, iar din vânzările din cursul lunii decembrie vor fi sprijiniți copiii beneficiari ai Asociației Casa Bună.

Concursul organizat de Lăptăria cu Caimac, „Sărbători altfel, cu emoții de altădată”, a căutat creații noi de etichete în tematica sărbătorilor de iarnă de anul acesta și s-a derulat în perioada 1 octombrie – 2 noiembrie 2020. Pasionații de design, indiferent de vârstă sau experiență, au avut posibilitatea să-și înscrie lucrările pe site-ul companiei. Au fost înscrise peste 700 de creații, din care juriul a ales 5 lucrări finaliste, iar fanii Lăptăriei au votat creațiile preferate. Brandul de lactate de specialitate a premiat doi tineri creativi care au reușit să surprindă cum ar putea arăta apropierea de cei dragi în contextul unor sărbători de iarnă altfel.

Desenele realizate de Alexandru Coman și Bilyana Velikova au câștigat fiecare câte 1.000 de euro, iar sticlele cu etichetele festive au ajuns în magazine începând cu data de 7 decembrie.

Dacă anul trecut spuneam că a fost o competiție foarte strânsă, ei bine, anul acesta înscrierile s-au dublat. A fost o provocare pentru juriu să treacă prin sutele de propuneri, dar în același timp parcă și noi ne-am bucurat la dublu atunci când am văzut atât de multe creații jucăușe. Credem că este important să stimulăm creativitatea comunității noastre și s-o răsplătim cum se cuvine, mai ales în acest an atipic – Mădălina Cocan, co-fondator Lăptăria cu caimac.

Anul acesta, sticlele de lapte cu etichetele de sărbători vor contribui și la susținerea copiilor de la asociația Casa Bună. Fiecare sticlă de lapte cumpărată în luna decembrie 2020 va aduce un pahar de lapte unui copil susținut de către asociație. Astfel, 5% din volumul de produse vândute luna aceasta vor fi donate pentru a sprijini copiii de la Casa Bună să-și poată continua educația pentru o viață mai bună, se precizează în comunicatul producătorului de lactate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *