Studiu: Ambalajele reutilizabile sunt cu până la 85% mai prietenoase cu mediul decât cele de unică folosință

Deșeurile și gestionarea lor defectuoasă au devenit o problemă semnificativă la nivel global. Gunoiul pare să fie pretutindeni – poate fi zărit prins în grilajul gardurilor, împăștiat pe stradă, de-a lungul plajelor și al drumurilor și ne poluează solul, aerul, apele. Managementul tradițional al deșeurilor se concentrează asupra reciclării. Deși reprezintă un segment important al ciclului de viață al materialelor și produselor, este evident că reciclarea nu este panaceul problemelor noastre cu deșeurile. În ultimii ani, accentul s-a mutat asupra altor strategii ale economiei circulare, prin care s-ar putea evita consumul suplimentar de energie și de resurse. Una dintre aceste strategii este reutilizarea. 

Zero Waste Europe și platforma Reloop, în parteneriat cu Universitatea din Utrecht, au lansat ieri un studiu potrivit căruia ambalajele reutilizabile produc mai puține emisii de carbon decât acelea de unică folosință. Având în vedere că, în Europa, ambalajele reprezintă nu mai puțin de 36% din deșeurile municipale solide, cercetarea se axează pe modalitățile și condițiile în care reutilizarea ambalajului reprezintă opțiunea mai bună. 

În cadrul cercetării „Ambalajele reutilizabile vs. ambalaje de unică folosință: o analiză a impactului de mediu”, au fost comparate  32 de analize ale ciclului de viață pentru 11 tipuri de ambalaje. A fost analizat impactul de mediu al fiecărui tip de ambalaj în etape diferite ale vieții produsului, inclusiv parametri precum producția, transportul, numărul de oportunități de reutilizare și tratamentul la sfârșitul vieții produsului.

Sistemele de garanție-returnare au un rol important

Rezultatele studiului demonstrează că majoritatea analizelor indică reutilizarea ambalajelor ca opțiunea cea mai prietenoasă cu mediul. 

Sticlele reutilizabile produc cu 85% mai puține emisii de carbon decât cele de unică folosință, cu 75% mai puține decât PET-urile și cu 57% mai puține emisii decât dozele de aluminiu. De asemenea, o ladă de plastic reutilizabilă generează cu 88% mai puține emisii de carbon decât o cutie de carton de unică folosință, cu 64% mai puține decât o ladă dintr-un mix de materiale și cu 5% mai puține emisii decât o ladă de lemn. 

Modul în care este transportat, inclusiv distanțele parcurse și mijlocul de transport, influențează cel mai mult impactul de mediu pe care îl are un ambalaj. 

Cercetarea abordează în detaliu diferențele privind impactul de mediu al formelor specifice de ambalaje – sticle, borcane, lăzi etc. În final, studiul propune principalele măsuri pentru creșterea beneficiilor sistemelor de reutilizare. Un rol important îl joacă implementarea sistemelor de garanție-returnare, standardizarea ambalajelor și schimbarea modului în care sunt transportate ambalajele – toate acestea pot reduce emisiile de carbon ale ambalajelor reutilizabile.      

Trebuie să încetăm să privim ambalajul ca un accesoriu esențial al produsului și să ne concentrăm asupra eficienței și a regândirii modului actual de a livra produsele către consumatori. În timp ce pandemia COVID-19 a lovit societatea într-un mod greu, a creat, de asemenea, un impuls pentru factorii de decizie politică să acționeze și să se orienteze către o producție și un consum mai conștient, departe de cultura actuală de ambalare excesivă – Larissa Copello, campaigner al Zero Waste Europe. 

Clarissa Morawski, CEO al platformei Reloop, a afirmat că trebuie introduse măsuri urgente și inovatoare pentru a încuraja folosirea eficientă a recipientelor reutilizabile, reducând în același timp impactul ambalajelro de unică folosință asupra mediului. Conform studiului, ratele de colectare extrem de ridicate sunt cheia îmbunătățirii amprentei de carbon atât a ambalajelor reutilizabile, cât și a celor de unică folosință. 

Guvernele trebuie să introducă acum măsuri obligatorii care impun producătorilor de ambalaje să atingă aceste ținte de colectare, astfel încât soluții eficiente, cum sunt sistemele de garanție-returnate pentru recipientele de băuturi, să poată aduce beneficii atât pentru economie, cât și pentru mediu, a punctat CEO-ul Reloop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *