Desi legea interzice eutanasierea animalelor fara stapan, cu exceptia celor cu boli incurabile, sute caini sunt adunati si omorati lunar la Brasov.
De incalcarea legii privind protectia animalelor, Legea 9/2008, s-au convins mai multi brasoveni, care au constatat si au sesizat faptul ca la azilul de caini de la Stupini, serviciul public de gestionare a animalelor nu-si face treaba asa cum trebuie. „Situatia din Brasov este destul de grava. Am constatat ca este o incalcare a legii flagranta, nu asa, cu perdea. Am vazut la stiri un material, in care chiar cei care se ocupa de cainii din Brasov recunosc ca le eutanasiaza. Acolo se incalca legea cu stiinta autoritatilor”, povesteste brasoveanul Codrut Feher, un iubitor al animalelor.
Patru caini adoptati in patru ani
In prezent, la adapostul din Stupini, odata la 14 zile, sute de caini sunt eutanasiati. Foarte putini scapa, respectiv cei care sunt revendicati de stapani sau cei care sunt adoptati. Conform declaratiilor sefului Serviciului Public de Gestionare a Animalelor Brasov, Flavius Barbulescu, un singur caine vagabond a fost adoptat anul trecut, iar in ultimii patru ani, doar 4 caini.
Chiar daca cetatenii sunt revoltati, Flavius Barbulescu, spune ca activitatea pe care o desfasoara este perfect legala. „In legea la care facem referire, zice ca este interzisa eutanasierea animalelor din laboratoare, ferme si asa mai departe. Cainii fara stapan nu se incadreaza in aceasta lege”, ne-a declarat acesta.
Mai bine sterilizat decat eutanasiat
Pe de alta parte, Cristina Lapis, presedintele asociatiei de protejare a animalelor „Milioane de Prieteni”, sustine ca situatia de la Brasov este destul de grava. „Problema este ca acolo, la centrul din Stupini, sunt adusi caini nu doar de pe strazile din Brasov, ci si din alte judete. Acest lucru nu este posibil, normal ca ii eutanasiaza, nu au ce face cu ei”, a declarat Lapis.
Presedinta asociatiei brasovene le-a propus autoritatilor locale construirea unui centru in care sa fie stransi toti cainii maidanezi. Acolo, animalele nu vor mai fi eutanasiate, ci sterilizate. „Doar lucrand impreuna cu serviciul de gospodarire a animalelor, vom reusi sa realizam acest proiect. Doar impreuna vom reusi sa salvam cainii fara stapan din Brasov de la eutanasiere”, a declarat Lapis. Directorul serviciului public de gestionare a animalelor se declara de acord cu aceasta propunere. „Daca incercam sa facem toate aceste lucruri de pe cont propriu, nu vom reusi, ba mai rau mai rau decat atat nu vom putea actiona in baza legii”, a conchis Flavius Barbulescu.
Sursa: Evenimentul Zilei