Exoticul de langa Brasov

Drumetii – Destinatii de vis inedite
Cu obiective turistice multe, la Dambul Marii (Brasov) intalnesti mai mult brasoveni, polonezi sau cehi.

Auzisem de un prieten de conversatii nocturne „filosofice”, iubitor al muntelui, care facea parte din organizatia Floare de Colt Brasov, despre localitatea Dambul Marii. Imi mai povestise cate obiective turistice si cate concursuri montane sunt acolo. Dotat cu un cort si cu bani foarte putini (unicele dotari „accesibile” atunci) am plecat catre acea zona mult laudata. De la peisajul industrial de la marginea Brasovului pana la Dambul Marii, desi distanta spatiala este mica (numai cinci kilometri pe DN 1), schimbarea este uriasa, registrul peisagistic fiind total diferit.

CONCURSURI. Cand am ajuns acolo, perspectivele erau asadar uriase. In jur de o suta de corturi erau deja instalate acolo si aproximativ trei sute de oameni (in special tineri) isi faceau de lucru: unii isi acordau chitarele, recitau poezii compuse de ei, iar altii pur si simplu se delectau cu o votca mica. Asistam, asadar, la ultimele pregatiri pentru concursul „Trofeul Brasovului”, organizat de Floare de Colt din Brasov, sub obladuirea Federatiei Romane de Turism Sportiv. Probele, pe cat de multe, pe atat de interesante, astfel ca nimeni nu se plangea de catarare, orientare, regularitate sau de probele culturale. A doua zi, chiar un batran, trecut de 60 de ani, care participa si el la concurs, mi-a spus, aratandu-mi o lipie neagra, ca e paine de secara, pe care si-o face singur si ca reteta lui i-a dat mereu energia pentru munte.

OBIECTIVE. De la Dambul Marii, localitate cu foarte multe pensiuni bune, se poate urca la Cabana Piatra Mare, pe trasee diferite, de la doua-trei ore pana la cinci-sase ore. Panorama de sus este magnifica, Brasovul se afla undeva sub nori, iar muntii din jur (Ciucas sau Postavaru) apar ca niste adevarati titani. In drumul spre cabana, treci intai de toate prin Canionul Sapte Scari, care arata acum ca un labirint straniu, dar coplesitor, de gheata. Cascadele isi scot dintii inghetati din toate partile, unele construind adevarate statui abstracte. Pestera de Gheata, unde temperatura in orice perioada a anului nu depaseste zero grade, este o alta atractie a zonei.

Sursa: Jurnalul National

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *