Fara blocuri in Parcul Bordei

parcul bordeiExecutivul a aprobat ieri o ordonanta de urgenta prin care s-ar putea interzice materializarea proiectului imobiliar pentru Parcul Bordei. Potrivit Mediafax, decizia guvernului prevede ca pe terenurile amenajate ca spatii verzi sa nu mai poata fi ridicate constructii. Acest lucru va duce, implicit, la anularea actelor juridice si administrative prin care s-a schimbat destinatia initiala a acestor terenuri.

Actul normativ aprobat ieri ar putea fi raspunsul solicitarii primului-ministru Calin Popescu Tariceanu catre ministrul mediului, Attila Korodi, pentru ca acesta sa gaseasca o solutie ca in Parcul Bordei sa nu se mai construiasca nimic, dupa ce consilierii generali ai Capitalei au aprobat in sedinta, in urma cu doua saptamani, Planul Urbanistic Zonal, primul pas pentru ca omul de afaceri Costica Costanda sa demareze proiectul imobiliar in Parcul Bordei. „In principiu, orice plan urbanistic zonal trebuie sa aiba si autorizatie de mediu.

Discutand cu juristii Ministerului Justitiei, noi credem ca prin aceasta decizie inclusa in actul normativ putem bloca construirea. Dar daca aceasta nu se poate, atunci probabil se va lua si o masura de definire a acelui spatiu ca si utilitate publica”, a declarat ministrul mediului la sfarsitul sedintei de guvern, citat de Mediafax.

Potrivit lui Korodi, ordonanta va elimina orice posibilitate de a schimba destinatia spatiilor verzi, mai ales pentru a face loc unor constructii. El a mai precizat ca autoritatile locale au termen pana la 31 octombrie 2010 sa asigure o suprafata verde de minimum 20 mp/locuitor, urmand ca pana la sfarsitul anului 2013 aceasta sa ajun-ga la 26 mp/locuitor, media generala in Uniunea Eu-ropeana.

Pana atunci insa, auto-ritatile au la dispozitie trei luni de la intrarea in vigoare a ordonantei pentru elaborarea unui plan care sa asigure minimul obligatoriu de spatiu verde. (Diana Oprita)

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *