Comisari Garzii de Mediu au dat in perioada Sarbatorilor de Paste doar doua amenzi celor care au aruncat resturi menajere si PET-uri in spatiile verzi, desi presa a relatat despre cantitatile imense de deseuri ramase in urma celor care au iesit in zonele de camping si gratare.
„Au fost doua amenzi de cate 500 de lei, in judetele Brasov si Cluj, deoarece grupurile nu au respectat legea si au avut atitudini de fronda la avertismentele date de comisari si jandarmi”, ne-a declarat ieri Silvian Ionescu, comisarul general al Garzii Nationale de Mediu. Acesta ne-a precizat ca echipele mixte care au patrulat de sarbatori au cerut populatiei sa stranga de pe urma lor, iar acestia s-au conformat. „A fost o surpriza placuta anul acesta”, ne-a spus Ionescu. Cu toate acesta, reprezentantii Sistemului de Gospodarire a Apelor Harghita a anuntat ieri ca raul Olt a fost blocat de gunoaie. Ei au adunat, din cauza indolentei oamenilor si autoritatilor locale, peste 200 de metri cubi de PET-uri si gunoi de pe Olt, la iesirea din Miercurea Ciuc. Situatia n-a fost insa singulara. Pentru combaterea poluarii, Sulfina Barbu, presedintele Comisiei de Administratie din Camera Deputatilor, sustine ca este nevoie de sanctiuni mai dure. „Voi propune o lege a responsabilitatii civice fata de mediu, care sa prevada pe de o parte, cresterea substantiala a amenzilor pentru abandonarea deseurilor in locuri nepermise (…) si crearea patrulelor urbane verzi, care sa ajute politia comunitara” a declarat Sulfina Barbu. Potrivit acesteia, plafoanelor minime la amenzile pentru aruncarea gunoaielor trebuie sa creasca de la 60-80 lei la 180-240 lei. „Nu numai ca va fi descurajata aruncarea gunoaielor la intamplare, ci va ajuta si la atragerea de personal suplimentar pentru aplicarea legii. Amenzile trebuie sa se constituie venit integral la politia comunitara, astfel incat cresterea amenzilor sa sustina angajarea de personal suplimentar”, a subliniat Barbu. Aceasta mai crede ca o solutie este implicarea pensionarilor in actiunile de control si protejare a mediului.
Sursa: Gardianul