Toyota a primit titlul de „brand-ul cel mai verde” la prima editie a topului „Cele mai verzi marci la nivel mondial”, publicat recent de compania de consultanta Interbrand.
Studiul ia in conside-rare informatiile publice despre perfomantele unei marci in raport cu mediul si perceptia opiniei publice despre marca respectiva, asa zisa „imagine verde” pe care marca o are in societate. Pe baza acestor informatii se realizeaza scorul de performanta verde.
Raportul Interbrand atesta ca Toyota este un exemplu despre cum preocuparea fata de mediu devine o prioritate la nivel de management, determinind astfel angajamentul real fata de opinia publica din toata lumea. Angajamentul permanent al Toyota fata de mediu a fost exprimat si in Viziunea Globala Toyota, scopul declarat fiind acela de a reduce emisiile de dioxid de carbon in timpul intregului proces prin care trece un vehicul, de la proiectarea sa pina la vinzare. Compania face deasemenea eforturi de a conserva resursele naturale prin reciclare si de a desfasura acti-vitati aflate in armonie cu natura.
O contributie cheie la performantele ecologice ale companiei, conform raportului, o are tehnologia integral hibrida Toyota. De la lansarea sa in 1997, mo-delul Prius – aflat acum la a treia generatie – a contribuit substantial la vinzarile de vehicule hibrid Toyota si Lexus, ce totalizeaza 3,2 milioane de unitati la nivel mondial.
Mai mult, Toyota dezvolta o serie de initiative in Europa pentru reducerea consumului de energie produsa conventional, printre cele mai recente numarindu-se un perete solar la fabrica Toyota din Valenciennes, Franta (foto sus), un panou solar la scara, instalat la fabrica din Derbyshire, Marea Britanie si o instalatie cu doua turbine de vint, la Centrul de Logistica Toyota din Zeebrugge, Belgia.