Gunoi sub pres pe Cris

Suncuius – Salvamontistii din Suncuius sunt nedumeriti de „zelul” organizatoric al administratorilor comunei inainte de Ziua Suncuiusului, sarbatorita duminica, 12 august.

Astfel, dat ca urmau sa vina invitati de seama precum deputatul Cornel Popa sau prefectul Mircea Ghitea, s-a amenajat si toaleta intr-un stil „eclectic”, adica dotata cu gresie si faianta dar cu „tron de lemn” si groapa de beton dedesubt, in stilul rural traditional. Mai mult, resturile de faianta, gresie si moloz foarte asemanatoare cu cele folosite la noua toaleta au ajuns pe malul opus al Crisului Repede. Ceea ce nu este o coincidenta cata vreme salvamontistii au imagini cu lucratorii Primariei Suncuius in timp ce transporta cu o remorca trasa de tractor deseurile respective tocmai spre locul depozitarii.

Aceasta desi prefectul Mircea Ghitea, fost sef al Garzii de Mediu Bihor, a mai avizat destule sanctiuni pentru primarii care nu au respectat regimul depozitarii deseurilor.

De cealalta parte, viceprimarul Cornel Pop sustine ca peturile si alte recipiente din plastic ce se mai zaresc pe ici pe colo, in Defileul Crisul Repede, vin dinspre Bratca si alte localitati din amonte.

Totodata, viceprimarul comunei Suncuius mai declara ca nu are cunostiinta despre faptul ca molozul de la constructia toaletei de langa Pestera Unguru Mare ar fi fost aruncat pe malul Crisului. In schimb, explica inchiderea Pesterii Unguru Mare si intreruperea curentului electric pentru punctul Salvamont Suncuius prin faptul ca nu e curatenie in zona: „Pestera trebuie protejata, acum fiind deteriorate sau sparte vitrinele cu exponate. Are colonii de lilieciiar Institutul Speologic din Cluj ne-a cerut sa oprim deteriorarea Pesterii Unguru Mare. Si la Ziua Suncuiusului era un dute-vino de turisti in Pestera…”.

Citeste articolul Gunoi sub pres pe Cris integral in Bihor Online

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *