South Brother Island, ultima insula proprietate particulara din New York, a devenit rezervatie naturala pentru pasarile migratoare. Autoritatile administratiei locale newyorkeze au afirmat ca viitorul insulei reflecta politica de curatare a mediului din jurul districtului Bronx. Singura varianta de acces pe aceasta insula nelocuita va fi reprezentata de turismul ecologic.
Peisaje de vis, copaci, vita-de-vie salbatica, colo-nii de egrete si cormorani sunt numai cateva dintre minunatiile acestui loc salbatic, unic in New York. Doar Jacob Ruppert, unul dintre importantii finantatori ai renumitei echipe de basseball, New York Yankees, si-a construit in acest colt de rai, spre sfarsitul anilor 90, o casa de vacanta.
South Brother Islands, proprietate particulara de peste 400 de ani, s-a aflat, un timp, sub administratia companiei private de constructii, Hampton Scows, care a cumparat insula in anul 1975 cu 10 dolari, dar, in afara de faptul ca a platit taxele, nu a clintit niciun firicel de praf de la locul lui.
Cotidianul „New York Times” a anuntat recent ca edilii orasului New York au batut palma cu fostii proprietari ai insulei pentru o suma aproximativa de 2.000.000 de dolari.
Impreuna cu guvernul federal, vor avea grija ca acest loc salbatic, ce are o suprafata de 2,8 hectare si care se afla intre cartierele Bronx si Queens, sa fie protejat prin lege si sa adaposteasca in continuare specii rare de pasari migratoare.
South Brother Island, spun expertii americani in domeniu, nu poate reprezenta o tinta pentru investitiile imobiliare, din cauza vanturilor puternice, dar si a faptului ca singura cale de acces este cea navala.
Sursa: Adevarul