Artur Cozma si ministrul Turismului al Israelului, Yitzhak Aharonovitch, au semnat, miercuri, 17 octombrie, protocolul Comisiei interguvernamentale pentru colaborare economica, comerciala, stiintifica si tehnica, in baza caruia urmeaza a fi semnat un acord cu privire la excluderea dublei impozitari si prevenirii evaziunii fiscale.
Artur Cozma a afirmat ca reprezentantii celor doua comisii au discutat despre colaborarea Republicii Moldova cu Israelul in vederea dezvoltarii gospodariilor agricole ecologice. „Pentru ca gospodariile agricole taranesti sa produca doar produse ecologice vor fi deschise trei centre de informare: in nordul, in sudul si in centrul Republicii Moldova. In urma vizitelor in Israel, am fost impresionat de tehnologia care este utilizata in procesul de producere a produselor ecologic pure. De aceea, acest stat este cel mai indicat in vederea preluarii experientei sale in dezvoltarea acestui gen de gospodarii agricole”, a afirmat Artur Cozma.
Pentru viitor, a precizat ministrul, este preconizata o colaborare intensa cu Israelul si in domeniul tehnologiilor informationale. „Tehnologiile informationale stau la baza impulsionarii dezvoltarii ramurilor economice, iar in Israel volumul exportului de tehnologii informationale prevaleaza exportul de alte produse”, a mentionat Cozma.
La randul sau, Yitzhak Aharonovitch a afirmat ca va informa oamenii de afaceri din Israel despre posibilitatile de a investi in dezvoltarea infrastructurii si obiectivelor turistice din Republica Moldova. „Am descoperit in urma acestei vizite ca in Republica Moldova exista un potential investitional atractiv pentru dezvoltarea turismului”, a precizat Aharonovitch.
Capitalul investit pana acum de catre Israel in Republica Moldova constituie circa 5 milioane de euro.
Sursa: Greenmedia