Miercuri a avut loc lansarea oficiala a proiectului „Imbunatatirea managementului resurselor de apa in bazinul Mures”. Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor in calitate de coordonator al proiectului, impreuna cu reprezentanti ai Ministerului Mediului si Administratia Nationala Apele Romane, Directia Apelor Mures, DHI si NVE Norvegia – in calitate de parteneri ai proiectului, s-au intrunit pentru a marca, intr-un cadru oficial, debutul proiectul, lansat sub logo-ul „Balance for life”.
In baza Memorandum of Understanding semnat intre Romania si Norvegia, tara noastra devine membra a Spatiului Economic Europen (EEA) la 1 august 2007, in acest mod dandu-i-se posibilitatea sa acceseze fonduri in valoare de peste 98 mil. Euro, prin doua mecanisme, unul dintre acestea fiind EEA Grants – European Economic Area financial mechanism, in cadrul caruia 50,5 milioane Euro sunt directionate catre Romania, dintre care 48,5 milioane Euro reprezinta contributia Norvegiei.
Lansarea competitiei de proiecte a avut loc la inceputul anului 2008. La solicitarea MM si ANAR, Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor (INHGA), avand ca parteneri Directia Apelor Mures, Norwegian Water Resources and Energy Directorate si Danish Hydrological Institute DHI Norvegia a elaborat propunerea de proiect „Enhancement of water resources management in Mures River Basin”. Aplicatia a fost depusa la 13 iunie 2008. In data de 30 aprilie 2009 aplicatia de finantare RO0019 – Enhancement of water resource management in Mures River Basin-a fost aprobata de catre Comitetul Mecanismului Financiar de la Bruxelles pentru finantare, iar 22 iunie a.c. a fost declarata ca prima data de eligibilitate a proiectului. Conform procedurilor din cadrul acestui mecanism, pe baza semnarii Grant Agreement intre FMO (Oficiul Mecanismului Finaciar) si MFP (Ministerul Finantelor Publice), acesta din urma, in calitate de Punct National Focal, urmeaza sa incheie cu INHGA un contract de implementare.
Valoarea si durata proiectului Costul total estimat al proiectului este de peste 1.000.000 Euro, grant-ul acordat reprezentand cca 80 % din costul total estimat al proiectului. Ministerul Mediului sprijina includerea in bugetul sau a contributiei financiare a proiectului (cca 15 %), restul (5%) fiind asigurata prin contributie in-kind de catre parteneri norvegeni. Durata estimata a proiectului va fi de cca. 24 luni, dar nu mai tarziu de 30 Aprilie 2011.
Scopul proiectului, obiective
Obiectivul general al proiectului este utilizarea durabila a resurselor de apa din bazinul hidrografic Mures. In cadrul proiectului, reteaua de observatii a bazinului hidrografic Tarnava Mica va fi optimizata. Un model matematic integrat suprafata – subteran, va fi stabilit ca instrument suport pentru planificarea si procesul de decizie in managementul resurselor de apa. Prin intermediul modelarii matematice vor fi simulate si evaluate posibile scenarii de impact asupra resurselor de apa pentru bazinul hidrografic Tarnava Mica.
Rezultatele aplicatiei in bazinul hidrografic Tarnava Mica se vor concretiza in recomandari privind reteaua de observatii si masuratori, care se vor aplica in bazinul hidrografic Mures si mai mult, metodologia elaborata va fi aplicabila la nivelul tuturor bazinelor hidrografice din Romania.
Proiectul va furniza rezultate de cercetare inedite si de inalta calitate, care vor raspunde cerintelor de implementare a Directivei Cadru Apa 2000/60/EC si a Directivei Ape Subterane 2006/118/EC.
Proiectul va include urmatoarele activitati si rezultate:
1. Imbunatatirea sistemului de monitoring existent, incluzand colectarea si procesarea datelor.
2. Realizarea si implementarea unui model bazinal, incluzand training pentru aplicarea acestuia.
3. Elaborarea recomandarilor si diseminarea rezultatelor obtinute in cadrul proiectului.
4. Managementul proiectului si publicitate.
Beneficii ale proiectului
Prin realizarea acestui proiect INHGA va beneficia de transfer de „know-how” privind dezvoltarea si aplicarea unor instrumente de suport decizional privind gospodarirea integrata a apelor, licenta de soft pentru aplicarea modelului integrat, training pentru utilizarea acestuia, echipamente informatice.
Directia de Ape Mures va beneficia de dotarea cu aparatura automata pentru masurarea debitelor si nivelurilor cursurilor de apa, a nivelurilor piezometrice in forajele de observatie din bazinul hidrografic Tarnava Mica, softuri si echipamente informatice necesare pentru transmisia automata a datelor, training, model integrat ape de suprafata – ape subterane pentru imbunatatirea gospodaririi integrate si durabile a resurselor de apa.
„Balance for Life” este un minim efort din partea Romaniei de a raspunde cerintelor de implementare a Directivelor Europene in domeniul apei, prin dezvoltarea si aplicarea unor instrumente de suport decizional privind gospodarirea integrata a apelor la nivel de bazin hidrografic.
Proiectul „Balance for Life” ne indeamna, prin obiectivele sale, la un consum echilibrat al resurselor de apa- un obiectiv important de indeplinit pentru autoritatile in domeniul mediului si al apelor. „Balance for Life” reprezinta o provocare pentru comunitatea stiintifica din Romania si un suport educational pentru publicul larg.