Autoritățile Publice Locale sunt principalii actori care pot contribui la îndeplinirea țintelor pentru managementul deșeurilor. Cum? În primul rând, prin implementarea unor măsuri precum colectarea separată din ușă-în-ușă și implementarea schemelor plătești-pentru-cât-arunci. Mai există însă un set de măsuri care, odată implementate, asigură nu doar colectarea și reciclarea, ci mai ales prevenirea generării deșeurilor.
Vorbim despre stimularea producătorilor, prin instrumente financiare diverse, astfel încât aceștia să își asume așa-zisa Responsabilitate Extinsă a Producătorului, să abordeze problema consumului de resurse și a volumului în creștere de deșeuri și să facă schimbări în procesul de producție. În acest fel, se poate facilita tranziția spre o economie circulară.
Toate aceste instrumente au fost analizate de specialiștii Zero Waste într-un studiu dedicat.
Analiză a schemelor de Responsabilitate Extinsă a Producătorului (EPR) existente
Potrivit experițor Zero Waste, pentru a fi eficiente, aceste scheme EPR ar trebui să:
- asigure sortarea la sursă și colectarea separată a deșeurilor în mod eficient;
- pună accent pe reutilizarea produselor și a materialelor și pe o reciclare superioară;
- integreze în prețul produselor costul gestionării lor atunci când ajung la finalul vieții.
În acest moment, schemele EPR existente au o serie de neajunsuri:
- ambalaje: deși cei care raportează susțin că îndeplinesc țintele, fie individual, fie prin Organizații de Transfer de Responsabilitate, suntem departe de obținerea unor rate satisfăcătoare de colectare separată la sursă; în plus, o serie de materiale nici măcar nu pot fi reciclate, ceea ce înseamnă că e necesară reproiectarea acestora;
- DEEE: colectarea deșeurilor electrocasnice mari este de succes, însă nu același lucru se poate spune despre cele mici, cum ar fi telefoanele mobile ținute în sertare;
- baterii: majoritatea nu sunt colectate și nu există suficiente stimulente pentru a fi înlocuite definitiv cu cele re-încărcabile.
Studiul Zero Waste analizează situația celor mai frecvente deșeuri existente pe piață, din punctul de vedere al existenței unei scheme EPR care să le valorifice la final de viață. Este vorba despre următoarele produse care au scheme de EPR: sticle de băuturi, ambalaje de pesticide, tricloretilena TCE, recipiente pentru gaz, butoaie de bere, lăzi de bere, deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE), telefoane mobile, ambalaje de băuturi, ambalaje de snack-uri, cutii de transportat alimente și baterii portabile. Dar și de următoarele produse, care nu au scheme de EPR, dar ar fi recomandat să aibă: covoarele și carpetele, mobilierul, năvoadele, saltelele, paharele de cafea, textilele, capsulele de cafea, anvelopele, bateriile auto și mucurile de țigări.
Soluții de îmbunătățire a schemelor EPR
Așa cum spuneam, există o serie de instrumente financiare care pot face sistemele EPR mai eficiente. Este vorba despre:
- schemele de depozit – returnare: care presupun plata unei sume de bani la cumpărare, care este returnată parțial sau total atunci când produsul este adus într-un loc special amenajat;
- este valabilă pentru ambalaje de băuturi sau alte ambalaje, pentru cutii sau paleți; ar trebui însă introdusă și pentru baterii;
- ca să funcționeze, trebuie asigurate suficiente puncte de preluare, trebuie să existe infrastructură de colectare disponibilă tuturor comercianților, iar produsele incluse trebuie marcate printr-un logo distinctiv;
- pot fi combinate cu taxele fixe, impuse celor care au rate mici de colectare.
- taxele returnabile: taxe care pot fi percepute pentru anumite produse la cumpărare și returnate consumatorilor sau producătorilor;
- astfel, se redirecționează anumite deșeuri de la colectarea împreună cu fracția mixtă și se includ costurile gestiunii deșeurilor în prețul produselor;
- taxele trebuie să fie suficient de mari pentru a-i stimula pe consumatori să devină consumatori mai responsabili, căci prețul produselor crește, iar consumatorii sunt stimulați să opteze pentru alternative mai sustenabile;
- ca să funcționeze, trebuie întâi eliminate subvențiile pentru produse dăunătoare (ex.: combustibili), trebuie stabilite câteva domenii prioritare, iar taxele trebuie introduse cât mai devreme pe lanțul de producție; de asemenea, trebuie identificați producătorii și importatorii și verificați periodic, prin audite și inspecții.
- scheme de buy-back: unele companii încurajează consumatorii să returneze produse, oferind o reducere la cumpărarea de noi produse;
- unele sunt simple campanii de greenwashing sau loializare, căci se folosesc de acest artificiu pentru a stimula consumatorii să cumpere produse noi, de care poate nici măcar nu aveau nevoie.
Recomandări ale experților Zero Waste
Experții Zero Waste recomandă în primul rând stabilirea unor scheme de garanție – returnare pentru recipientele pentru băuturi, fie că sunt din metal, sticlă, plastic sau chiar tetrapack. Apoi, o atenție deosebită ar trebui acordată, potrivit lor, ambalajelor de alimente – mai ales acelora cu materiale compozite. Totodată, spun că este necesară o taxare a ambalajelor de unică folosință nenecesare, cum ar fi tăvițele din pungile cu fructe sau paharele de cafea.
Pentru baterii, experții susțin că soluția ar fi înlocuirea celor de unică folosință cu cele reutilizabile, iar asta s-ar putea realiza printr-o schemă garanție – returnare sau printr-o taxă. La fel ar putea funcționa și în cazul deșeurilor de echipamente electrice și electronice, susțin aceștia.
Specialiștii atrag atenția apoi asupra produselor care nu au încă o schemă EPR, cum ar fi hainele, scutecele sau produsele sanitare, precum și saltelele. Sugerează pentru acestea impunerea unei unei taxe. Taxată ar trebui, potrivit lor, și producția unor produse care ar putea fi reutilizabile sau durabile, dar nu sunt: aparate foto, încărcătoare de telefon, cartușe care nu pot fi umplute, baterii ne-reîncărcabile. Nu în ultimul rând, se recomandă taxarea produselor care folosesc materii prime sau materiale toxice.