Cercetatorii au descoperit o noua specie de pasari in insula Borneo, denumita „spectacled flowerpecker” si spera ca acest lucru va ajuta la conservarea padurilor de pe insula.![]()
Micuta pasare, de culoare gri cu dungi albe, a fost observata prima data in iunie 2009 in vascul inflorit din partea malaieziana a insulei, de catre un grup de cercetatori condus de biologistul David Edwards, de la University in England. La inceput, doua din pasari au fost observate hranindu-se in vasc, iar una dintre ele chiar a fost auzita cantand.
Dupa indelungi cercetari s-a dovedit ca pasarile sunt unice in lume, nefiind ceva nou numai pentru insula Borneo. Descoperirea este cu atat mai interesanta cu cat in acea zona a fost amplasat in 1986 o statie de cercetare, dar care nu a reusit sa observe mica pasare pana acum.
„Speram ca descoperirea facuta de noi sa duca la conservarea speciei si a habitatului ei, care se afla in pericol din cauza defrisarilor”, a declarat Edwards, citat de Reuters.
„Aceasta descoperire arata inca o data cat de putin stim despre diversitatea vietii de pe Pamant”, a spus si Jean-Christophe Vie, directorul Species Program of the International Union for Conservation of Nature (IUCN).
Sursa: Intact News



