Jumatate din populatia tarii, fara canalizare

Ponderea populatiei care beneficiaza de servicii de canalizare a crescut cu mai putin de doua procente fata de anul trecut, de la 49,46% la 51,39%. Autoritatile de la Bucuresti si-au asumat angajamentul ca, pana in 2013, 70% din populatia tarii sa beneficieze de servicii de apa potabila si de canalizare.
canalizare
Ultimul raport privind apele uzate, realizat de Administratia Nationala Apele Romane (ANAR), arata ca, la nivel national, „exista un progres usor, dar nu semnificativ” in privinta gradului de racordare la retelele de canalizare si la statiile de epurare a apei.

Mai exact, diferenta fata de anul trecut din acest punct de vedere consta intr-o crestere cu 1,93% a ponderii populatiei care beneficiaza de servicii de canalizare.

In privinta racordarii la statiile de epurare a apei, cresterea este si mai mica, sub un procent. Astfel, gradul de racordare la statiile de epurare este de 42,65% fata de 42,18%, in anul 2008.

De asemenea, datele statistice arata ca, dintre cele peste 2.600 de orase cuprinse in raportul Administratiei Nationale Apele Romane, numai 513 au sisteme de canalizare functionale. Dintre acestea insa, doar 24 sunt conforme cu normele europene de protectie a mediului.

„Autoritatile locale sunt de vina”

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, afirma, recent, ca aproape 80% din apele uzate din Romania se intorc in natura neepurate, spunand ca responsabile pentru aceasta situatie sunt, in primul rand, autoritatile locale, care nu au reusit sa atraga fonduri europene.

Conform obligatiilor asumate prin Tratatul de aderare, 70% din populatia Romaniei trebuie sa beneficieze de servicii publice de alimentare cu apa potabila si de canalizare pana in anul 2013.

Un instrument financiar in acest sens este Programul Operational Sectorial de Mediu, prin care Romania poate accesa, in perioada 2007-2013, peste 3 miliarde de euro prin proiecte pentru infrastructura de apa. Autoritatile de la Bucuresti au transmis pana acum Comisiei Europene zece astfel de proiecte, a caror valoare totala este de 1,1 miliarde de euro.

Tot pentru acest domeniu exista alocari financiare prin Programul National de Dezvoltare Rurala sau de la bugetul de stat.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *