La gunoi cu aparatele vechi

TIMISOARA – Cei care vor sa scape de televizoare vechi, frigidere, combine, calculatoare, unelte pe care nu le mai folosesc, au ocazia sa o faca sambata.

In toata tara, se organizeaza o campanie pentru colectarea deseurilor de electrocasnice. Asadar, este momentul sa aruncati din case orice aparate, fie ele de mari ori mici dimensiuni, echipamente informatice si de telecomunicatii, echipamente de iluminat, unelte electrice si electrocasnice, jucarii, si chiar echipamente sportive si de agrement.
Potrivit normelor in vigoare, pana la sfarsitul anului, trebuie sa se adune de la fiecare locuitor al Timisului cate trei kilograme de deseuri de echipamente electrice si electronice. Sambata, intre orele 8 si 16, in zonele si cartierele de case, RETIM va ridica obiectele nefolositoare direct de la timisoreni, din fata locuintelor. In zonele de blocuri, insa, vor fi amplasate containere speciale pentru colectarea deseurilor.

Locatiile sunt Borzesti colt cu Holdelor, Liege colt cu Orsova, Linistei colt cu Boemia, Dirijorului colt cu Invatatorului, Macilor colt cu Balta Verde, Timis colt cu Amforei, Popa Laurentiu colt cu Mendeleev, Lidia colt cu Salcamilor, Naturii colt cu Sanatatii, Bv. Sudului vis-a-vis de parc, Mures colt cu Harniciei, Vulturilor colt cu Clabucet, Lunei in apropierea fantanei, P. Ispirescu colt cu E. Teodoroiu, Steaua langa locul de joaca pentru copii si Negoiu colt cu Al. Sportivilor.

Sursa: www.tion.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *