Cele doua milioane de locuitori de pe malurile lacului african sunt in pericol de moarte, in orice clipa, din cauza emanatiilor de dioxid de carbon si metan.
Trei lacuri africane ascund in adancurile lor adevarate bombe cu ceas. Lacurile Nyos si Monoun din Camerun contin cantitati imense de dioxid de carbon. In anumite conditii, acesta poate provoca rabufniri puternice de gaz, adevarate explozii, insotite de emanatii toxice.
De asemenea, lacul Kivu, situat la granita dintre Rwanda si Republica Democratica Congo (vezi harta), stocheaza in adancurile sale atat dioxid de carbon, cat si metan.
Eliberarea gazelor in atmosfera ar semana pur si simplu moartea printre locuitorii de pe malurile sale. Kivu, pentru a nu deveni „un lac ucigas”, asa cum sunt considerate Nyos si Monoun, ar trebui sa fie supus unui proces de exploatare a metanului pentru transformarea gazului in electricitate.
In noaptea de 21 august 1986, pe o raza de 30 de kilometri in jurul lacului Nyos, s-a produs un adevarat dezastru, in urma caruia peste 1.800 de persoane si zeci de mii de animale si-au pierdut viata.
Nimeni nu isi putea explica motivul, cu atat mai mult cu cat, cu doi ani in urma, un fenomen la fel de enigmatic a lovit Camerunul, indoliind casele de pe malurile lacului Monoun.
Locuitorii de pe malurile lacului Kivu isi duc viata in conditii de viata incerte din cauza gazului care „mocneste” in adancul apelor
Locuitorii de pe malurile lacului Kivu isi duc …
Atunci, inclusiv oamenii de stiinta au ajuns sa se intrebe daca nu cumva lacurile cameruneze sunt, pur si simplu, blestemate. Dupa o ancheta indelungata, ce a mobilizat mai multi cercetatori, misterul a fost elucidat: eliberarea in atmosfera a unei cantitati imense de gaz carbonic din adancurile lacurilor a provocat asfixierea locuitorilor din preajma, in timp ce acestia dormeau. Astfel se nastea legenda „lacurilor ucigase”.
Metanul din lacul Kivu, sursa energetica neexploatata
Lacul Kivu ascunde, in adancurile sale, circa 300 miliarde de metri cubi de dioxid de carbon, adica de o mie de ori mai mult decat continea lacul Nyos atunci cand gazul ucigas a fost eliberat in atmosfera! Mai mult decat atat, se stie inca din 1940 ca apele lacului Kivu stocheaza si zeci de miliarde de metri cubi de metan. Acest gaz constituie o inestimabila sursa de energie pentru cele doua tari vecine, care insa nu este inca exploatata. Pe de alta parte, aceeasi resursa energetica reprezinta o amenintare „cu moartea” pentru cele doua milioane de persoane care traiesc pe malurile lacului.
„Un lac nu poate contine o cantitate nelimitata de gaz in adancurile sale. Cand presiunea gazului acumulat in apa, la o anumita adancime, depaseste presiunea exercitata de cantitatea de apa de la suprafata, in adancurile lacului se formeaza bule de gaz. Aceastea urca brusc la suprafata si antreneaza apele pline cu gaz dizolvat, eliberand, sub forma unei fantani arteziene, cantitati imense de gaz in atmosfera.
Ca sa fac o comparatie, la o scara mai mica, este vorba despre acelasi fenomen care are loc atunci cand deschidem o sticla cu sampanie”, a explicat Michel Halbwachs, profesor de fizica la Universitatea din Savoie si specialist in lacurile africane, care a organizat, in acest sens, misiuni pe teren, finantate de Comunitatea Europeana.
Acelasi cercetator spune ca metanul joaca un rol foarte important in eventualitatea producerii unei explozii. „Fara prezenta metanului, riscul exploziei gazoase ar fi efectiv neglijabil. Metanul este, practic, detonatorul, iar acest detonator s-ar putea declansa mult mai devreme decat ne-am putea astepta”, a adaugat Michel Halbwachs.
Cantitatea de gaz din ape creste spectaculos
Michel Halbwachs a comparat rezultatele obtinute in urma misiunilor efectuate in teren, intre 2002 si 2004, cu cele efectuate in anul 1970 si a constatat ca, in numai 30 de ani, cantitatea de metan din adancuri a crescut cu 15 procente. Cantitatea suplimentara de metan va face ca presiunea sa creasca si sa se ajunga la un punct de saturatie. Atunci lacul nu va mai putea retine, pentru multa vreme, gazul in adancurile sale.
Cercetatorii au cautat sa inteleaga motivul acestei cresteri spectaculoase a metanului din interiorul lacului, intr-un timp atat de scurt. Ei au lansat mai multe ipoteze care sunt si astazi in dezbatere. „Prima ipoteza este legata de cresterea demografica de pe malurile lacului si de intensificarea agriculturii. Aruncarea de deseuri organice in apele lacului ar fi putut favoriza dezvoltarea organismelor acvatice”, a spus Martin Schmid, cercetator la Institutul de Cercetari Acvatice din Elvetia.
Cand orga-nismele mor, des-com-punerea lor are loc pe fundul lacului, anumite bacterii transformand materia organica in metan, ceea ce ar acce-lera procesul de formare a gazului natural.
Gazul s-a suplimentat din cauza unei sardine?
Unii cercetatori considera insa ca practicile agricole si urbanizarea nu ar fi singurele responsabile de proliferarea organismelor in lac. O explicatie alternativa, care a declansat numeroase polemici pana acum, este intrarea in scena a „Limnothrissa miodon”, o sardina originara din lacul Tanganica. Aceasta a fost introdusa de buna-voie in lacul Kivu, la sfarsitul anilor „50, pentru a remedia absenta productiei piscicole. Dezvoltarea rapida a sardinei – aproximativ 4.000 de tone sunt pescuite anual – ar fi bulversat echilibrul ecosistemului lacului. „Inainte de introducerea acestei sardine, nu existau in lacul Kivu pesti care sa se hraneasca cu zooplancton.
Odata cu sosirea acestei sardine, estimam ca biomasa de zooplancton s-a micsorat de zece ori, in 50 de ani”, a spus Francois Darchambeau, cercetator la Laboratorul de ecologie a apelor dulci, din cadrul Universitatii Namur, Belgia. Zooplanctonul se hraneste cu fitoplancton. In absenta pradatorului, fitoplanctonul a proliferat si s-a sedimentat pe fundul lacului, fara a mai intra in lantul trofic. Prin urmare, ar fi vorba despre mai multa materie organica disponibila pentru producerea metanului.
Dupa parerea lui Darchambeau, „acest fenomen nu poate totusi explica, de unul singur, cresterea semnificativa a catitatii de metan din lacul Kivu”.
Lacul poate ucide in orice moment
Cercetatorii au lansat si o alta ipoteza : o parte din acest gaz si-ar putea afla originile in insasi transformarea dioxidului de carbon in metan, de asemenea, sub actiunea unor bacterii. Acest tip de reactie insa necesita prezenta hidrogenului care nu ar putea proveni din alta parte decat dintr-o eruptie vulcanica sublacustra. Or, oamenii de stiinta nu stiu sa se fi inregistrat vreo eruptie pe fundul lacului.
Niciuna dintre aceste trei explicatii, in parte, nu ofera un raspuns unanim. „Este dificil de prezis cum va evolua concentratia de metan din lacul Kivu. Daca originea gazului este de natura biologica, este posibil ca lacul sa ajunga la saturatie pana la sfarsitul secolului. Dar daca acesta acumulare are o o-rigine ge-olo-gi-ca punc-tu-a-la, vii-toa-rele evenimente sunt efectiv imprevizibile”, a punctat Francois Darchambeau. „In cazul unei explozii gazoase, in jur de doua milioane de persoane risca sa se asfixieze”, a spus Michael Halbwachs.
Exploatarea metanului pentru electricitate
Totusi, lacul Kivu nu este neaparat condamnat sa se transforme intr-un „lac ucigas”, datorita unei initiative politice, care a inceput in aprilie anul trecut.
Atunci, Rwanda si RDC s-au pus de acord sa relanseze un proiect de exploatare a metanului din lacul Kivu pentru a obtine electricitate. Aceasta actiune are menirea de a nu lasa lacul sa ajunga la saturatie, reducand totodata poten-ti-a-le-le riscuri la care este supusa popu-latia. In fe-lul acesta, Rwanda si-ar asigura electricitatea pe zeci de ani. S-ar reduce astfel nevoia de a folosi sursele de lemn in acest scop, regiunea fiind supusa unui intens proces de defrisare.
Proiecte pentru exploatare
Dupa cele doua eruptii gazoase mortale care au avut loc in 1984 si 1986, studiile au aratat ca ambele „lacuri ucigase”, Nyos si Monoun, si-au reconstituit destul de repede continutul de CO2 din adancuri. Astfel, riscul producerii unei noi catastrofe creste de la o zi la alta. Accesul populatiei, pe o suprafata de 30 de kilometri in jurul lacului Nyos, este si acum interzis.
Pentru a preintampina o eventuala explozie, Michael Halbwachs a instalat, intre 2001-2003, un sistem preventiv de degazaj artificial al apelor. Apa din adancuri este aspirata si aruncata la suprafata. In felul acesta, gazul carbonic este eliberat in atmosfera, fara ca acest fapt sa constituie o problema pentru mediu: cantitatea de CO2 este inferioara celei rezultate in urma traficului rutier local. Spre deosebire de lacul Kivu, cele doua „lacuri ucigase” nu contin metan exploatabil.
Sursa: Adevarul
