In aceasta saptamana reprezentantii statelor membre UE vor dezbate noua legislatie privind emisiile de noxe provenite de la autovehicule, iar discutiile se anunta aprinse. Unii sustin standarde mai ambitioase in timp ce altii incearca sa limiteze impactul reglementarilor asupra producatorilor de vehicule de dimensiuni mari.
Parlamentul European dezbate in aceste zile propunerea Comisiei Europene (CE) de a pune in aplicare la niveul intregului continent a unor standarde de emisii mai drastice decat cele de pana acum. Din nefericire, adoptarea noii legislatii va fi extrem de dificila avand in vedere cele doua tabere distincte care deja isi fac cunoscute punctele de vedere. Exista parlamentari care au anuntat depunerea unor amendamente menite sa modifice radical tintele de emisii stabilite de CE sau suistemul de clacul al acestora.
Astfel, in timp ce reprezentantii Irlandei, stat care detine acum presedintia UE, considera ca nivelul emisiilor acceptate trebuie ajustat in jos, germanii sunt de parere ca tinta de emisii de 95 gr.CO2 / km este ambitioasa si trebuie luata in considerare doar ca o medie a intregului parc vandut anual de un producator. Thomas Ulmer, parlamentar german crestin-democrat a depus un raport in care sustine ca „avand in vedere ca vehiculele mari sunt cele care joaca rolul de pionier in domeniul tehnologiei auto trebuie propus un sistem realist de stimulente care sa promoveze dezvoltarea si utilizarea de noi si ecologice concepte de propulsie”. Interesant este ca si grupul german Daimler a anuntat ca un sistem de „supercredite” ar fi extrem de util. Acesta presupune insa ca unii producatori de vehicule mari si grele sa poata asambla in continuare astfel de masini fara a fi penalizati, cu conditia sa contrabalanseze emisiile mari ale acestora prin punerea pe piata a unor vehicule mici, putin poluante si cu tehnologie de ultima ora, cum ar fi cele electrice si hibride.
Numai ca, Fiona Hall, membru britanic al Parlamentului European este de parere ca aceste supercredite vor permite unor producatori sa vanda multe vehicule poluante ascunsi dupa paravanul catorva modele electrice si hibride. De asemenea, Franziska Achterberg, membru al Greenpeace, a declarat ca propunerea lui Ulmer privind „supercreditele” este complet gresita. Ea considera ca „este indoielnic ca aceste tip de stimulent va aduce mai multe vehicule electrice pe sosele. Ceea ce ar face, cu siguranta, ar fi sa permita producatorilor sa produca masini cu emisii poluante foarte mari”.
Si unele grupuri care reprezinta consumatorii europeni au anuntat ca sunt impotriva „supercreditelor”. Conform acestora, un astfel de sistem ar anula beneficiile noii legislatii asupra cumparatorilor de masini. „Atingerea standardului de 95 gr CO2/km in 2020 ar insemna si o reducere anuala a costurilor cu combustibilul cuprinsa intre 344 si 465 de euro pentru fiecare persoana care achizitioneaza o masina (n.n. – asta pentru ca emisiile reduse au o corespondenta directa in consumul de carburant). Prin aceasta reducere ar putea fi estompata cresterea costurilor de productie (n.n. – in consecinta, a preturilor) pentru masinile cu tehnologii noi si performante.”
Pe langa debaterea aprinsa privind „supercreditele”, parlamentarul britanic Fiona Hall a criticat lipsa de viziune dupa 2020 cand legislatia aflata acum in dezbatere se va finaliza. Conform acesteia, faptul ca SUA a impins reglementarile privind poluarea pana in 2025 ar trebui sa dea de gandit europenilor si sa ii impinga sa stabileasca tinte maxime privind poluarea provenita de la vehicule si dupa 2020. Hall a amentionat ca noua tinta pentru 2025 ar trebui sa fie de circa 70 gr CO2/km.
