Guvernul de la Kiev a luat decizia sa opreasca lucrarile la canalul Bastroe.
In acest sens, executivul ucrainean a revocat, pe 11 august, decizia privind realizarea celei de-a doua faze a constructiei, adoptata in mod unilateral in decembrie 2007, se arata intr-un comunicat al Ministerului roman al Afacerilor Externe (MAE). Actul de revocare a fost transmis ieri autoritatilor de la Bucuresti de catre ambasadorul Ucrainei, Markiyan Kulyk.
„Partea romana considera adoptarea deciziei drept un pas inainte in directia conformarii de catre partea ucraineana la dispozitiile conventiilor internationale si la solicitarile diverselor organizatii internationale relevante”, se arata intr-un comunicat al MAE. Ministerul de Externe isi reafirma disponibilitatea de a relua dialogul cu partea ucraineana, in vederea identificarii unei solutii in deplina conformitate cu dreptul international in ceea ce priveste proiectul Bastroe.
Reamintim ca Ucraina a fost avertizata de mai multe organizatii si parti participante la conventii internationale sa inceteze lucrarile la Canalul Bastroe, care ar avea un impact negativ asupra ecosistemului Deltei Dunarii.
Sursa: Gazeta de Sud