Maine, 13 iunie, incepe Pelicam, Festivalul International de Film despre Mediu si Oameni cu peste 30 de filme in premiera nationala aliniate la start.
Incepem cu vernisajul expozitiei foto “Delta Dunarii, perspective noi”, o calatorie prin Delta Dunarii in 40 de cadre semnate de Staffan Widstrand, Magnus Lundgren, Florian Möllers si Cristian Mititelu-Raileanu, in cadrul careia veti descoperi in premiera nationala fotografii subacvatice realizate in adancurile fluviului. Expozitia este realizata in parteneriat cu Rewilding Europe si WWF Romania.
La ora 19.30, la Centrul Cultural Jean Bart are loc deschiderea festivalului cu proiectia filmului La Fête Sauvage / Sarbatoarea salbatica, o capodopera a genului documentar de mediu, realizat in 1976 si restaurat complet. Varianta refacuta va putea fi vizionata in premiera mondiala la Tulcea. Filmul, care poarta semnatura regizorului Frédéric Rossif, a fost filmat in patru colturi ale lumii si este un poem in imagini despre viata salbatica.
Seara de deschidere se incheie cu un concert al celor de la BaBaZuLa care vin special de la Istanbul pentru Pelicam. Show-urile lor seamana cu niste ritualuri samanice si sunt o combinatie de multe discipline artistice, deseori incoporand dansuri din buric, costume, poezie, teatru, si desen performativ, oferind publicului un ospat audio-vizual. Intrarea este gratuita!
Vineri, sambata si duminica au loc proiectiile filmelor din competitiile Pelicam: lung metraje, scurt metraje, Black Sea Docs si Fresh Perspectives, in cele doua spatii de desfasurare a festivalului: Centrul Cultural Jean Bart si Muzeul de Arta. Filmele vor fi jurizate, printre altii, de regizorul Cristi Puiu, campionul olimpic Ivan Patzaichin, Michael Stewart – profesorul University College London, Pedro Fuente – directorul festivalului Ecozine Saragoza din reteaua Green Film Network si antropologul Vintila Mihailescu.
“Sunt incantat sa vin pentru prima data la Festivalul International de Film Pelicam si abia astept sa vad filmele excelent selectate. Cred ca e grozav ca Romania are un festival care atrage atentia oamenilor asupra mediului de care depindem cu totii. Asa cum stim, comunismul a avut un efect mai daunator asupra habitatelor decat sistemele occidentale si exista inca o mostenire in ce priveste lipsa de preocupare. Filmele documentare sunt o forma excelenta de a prezenta probleme complexe printr-o poveste simpla si asigura, asadar, un mediu in care se pune problema despre cum sa continuam sa crestem economic fara sa omoram planeta in acest timp”, spune Michael Stewart, director fondator al Open City Docs Fest, antropolog si producator de film, membru al juriului.
Nu uitam nici in acest an copiii pentru care am pregatit cateva proiectii speciale. Programul complet al festivalului poate fi vizualizat aici.
Sambata si duminica au loc si workshop-urile Pelicam, de creatie de documentare moderat de regizorul Thomas Ciulei si atelierul de inverzire a industriei de film, tinut de olandezii de la Green Film Making. Intre 9 si 15 iunie are loc si “Primul meu film documentar”, un atelier al Asociatiei Vira, dedicat liceenilor din Tulcea.
Pe toata perioada festivalului poate fi vizionata si expozitia foto a fotografului francez Yann Arthus-Bertrand, cunoscut pentru filmul sau Home. Fotografiile care pot fi vizionate la Tulcea au ca tema centrala apa.
Pentru spectatorii din afara orasului, am pregatit un camping eco si biciclete de inchiriat. Cei care vin cu cortul la Pelicam avem reduceri la barul festivalului. Festivalul se incheie, duminica, cu un concert Subcarpati, in Piata Civica din Tulcea. Intrarea este libera!
Toate proiectiile Pelicam sunt deschise publicului larg, iar intrarea este gratuita.
Festivalul International de Film Pelicam este organizat de Asociatia Les Herbes Folles, cu sponsorizarea principala a ApaNova Bucuresti si cu sprijinul BRD, Renault, Centrului National al Cinematografiei, Primariei Municipiului Tulcea, Administratiei Fondului Cultural National, Consiliului Judetean Tulcea si Institutului Cultural Roman. Parteneri institutionali: Ambasada Regatului Tarilor de Jos, Ambasada SUA, Ambasada Elvetiei, Goethe Institut, Institutul Francez din Bucuresti si Institutul Italian de Cultura.