Prefectul Sandu Pocol a coordonat, in calitate de presedinte al Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta, actiunile de verificare a modului in care au fost salubrizate cursurile de apa, respectiv realizarea santurilor si rigolelor, pentru asigurarea sectiunii de scurgere a apelor mari. Comisia de verificare a fost constituita din personal nominalizat din cadrul Comisariatului Judetean al Garzii Nationale de Mediu, Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta si Sistemul de Gospodarire a Apelor Maramures.
Pe raul Somes si afluentii acestuia au fost identificate depozite necontrolate de deseuri (PET-uri, folii de solarii, ambalaje, material rezultate din demolari de locuinte, resturi vegetale provenite din toaletarea copacilor). Depozite de deseuri necontrolate s-au gasit si pe raurile Tisa, Viseu, Cisla, Lapus, Ruscova, Cavnic, Sasar, Sapanta, Mara (inclusiv afluentii acestora), Valea Salajului si Valea Craica. Busteni (de brad sau alt tip de material lemnos) sunt lasate pe malurile unor rauri din Maramuresul istoric (Cisla, Novat, Ruscova).
Membrii comisiei de verificare au dispus masuri de eliminare a deficientelor constatate, respectiv de dezafectare a depozitelor necontrolate de deseuri identificate pe maluri si in albia minora a cursurilor de apa. Alte dispozitii se refera la identificarea agentilor economici si a persoanelor fizice care genereaza deseuri si contribuie la crearea unor depozite necontrolate si la curatarea santurilor, rigolelor pentru a evita colmatarea si blocarea acestora, in scopul evitarii producerii inundatiilor. Termenul stabilit pentru realizarea acestor masuri este prima parte a lunii mai. Vor fi efectuate, dupa acest termen, noi actiuni de verificare, iar in cazul neconformarii autoritatilor publice locale comisarii de mediu si angajatii SGA Maramures vor aplica prevederile legislatiei in vigoare (inclusiv sanctiuni contraventionale).